Creațiile casei de modă Jean Paul Gaultier contestate de Galeriile Uffizi

Italia este un centru al culturii și al artei exprimate în numeroase domenii precum literatura, arhitectura, muzica și în special pictura. Pentru a se asigura că își protejează cât mai bine patrimoniul cultural, Italia a încercat să găsească o metodă cât mai eficientă și astfel a adoptat “Codul patrimoniului cultural și al peisajului”. Acesta este menit să împiedice folosirea neautorizată a operelor de artă care fac parte din patrimoniul artistic și cultural public italian. Cei care doresc totuși să le utilizeze trebuie să obțină acordul autorităților italiene și să plătească o anumită sumă, stabilită în baza numărului de articole comercializate.
În general, marii creatori de modă cunosc și respectă regulile stabilite de statul italian, dar acesta nu este și cazul designerului francez Jean Paul Gaultier. Galeria Uffizi din Italia a dat în judecată casa de modă franceză Jean Paul Gaultier pentru utilizarea neautorizată a imaginilor cu celebra pictură “Nașterea lui Venus”, a pictorului Sandro Botticelli. Opera pictorului italian se află în colecția Galeriei Uffizi din Florența și reprezintă un simbol al Renașterii italiene, fiind o înfățișare a zeiței Venus, zeița frumuseții și a dragostei. Deși nu mai poate face obiectul protecției drepturilor de autor, fiind în domeniul public, pictura “Nașterea lui Venus” este protejată de utilizarea în scop comercial, prin prevederile “Codul patrimoniului cultural și al peisajului” din Italia.
Designerul Jean Paul Gaultier a utilizat în colecția sa “Le Musée”, imagini ale operei “Nașterea lui Venus”, imprimându-le pe diverse obiecte vestimentare, printre care eșarfe, tricouri sau corsete. Imaginile au fost folosite fără acordul autorităților italiene și astfel, după publicarea creațiilor pe site-ul casei de modă și pe rețelele de socializare, reprezentanții Galeriei Uffizi s-au sesizat. Muzeul italian folosește un software special pentru a afla dacă operele de artă ce se află în administrarea lor sunt utilizate în scop comercial, pentru vânzarea diverselor produse în mediul online.

În încercarea de a găsi o soluție potrivită pentru ambele părți, Eike Schmidt, directorul Galeriilor Uffizi a trimis în luna aprilie a acestui an o scrisoare oficială către casa de modă Jean Paul Gaultier, prin le care solicitau fie să retragă de pe piața linia vestimentară, fie să ajungă la o înțelegere din punct de vedere finaciar. Solicitarea galeriei de artă a rămas însă fără un răspuns din partea designerului francez, articolele de îmbrăcăminte fiind în continuare promovate în mediul online cu sume cuprinse între 150 si 590 de euro.

Lipsa de reacție a designerului Jean Paul Gaultier a determinat Galeria Uffizi să apeleze la măsuri mai drastice și astfel, reprezentanții galeriei au dat în judecată casa de modă Jean Paul Gaultier, solicitând daune de aproximativ 100.000 de euro, o sumă mică ținând cont de publicitatea de care a beneficiat după acest incident, sumă pe care Jean Paul Gaultier ar putea-o plăti fără prea multe obiecții.
Jean Paul Gaultier, creatorul de modă francez, care și-a lansat propriul brand în anul 1982, este cunoscut drept “copilul teribil al modei”, datorită stilului său controversat. Acesta se pare că nu se află la prima încercare de a-și arăta atractia față de opera “Nașterea lui Venus” a lui Botticelli, designerul publicând pe pagina de Facebook, în anul 2020, o imagine cu o reinterpretare a tabloului realizată de artistul Samuel Sallout. Reinterpretarea îl înfățișează pe Jean Paul Gaultier în locul zeiței Venus, în timp ce o muză îi oferă una din piesele iconice realizate de el și anume o bluză marinière.

(sursa foto: theguardian.com)

ZARA și delicateţea magică a boutique-ului HOUSE OF ZANA

Reputaţia unei mărci nu oferă motive pentru a presupune un risc de confuzie

Amber Kotrri, proprietara unui magazin de tip boutique din Marea Britanie, și-a apărat cu succes cererea de marcă cu denumirea HOUSE OF ZANA în fața Oficiului de Proprietate Intelectuală a Marii Britanii, pentru produse de îmbrăcăminte din clasa 25, împotriva retailerului Inditex, titularul mărcilor ZARA. Gigantul din domeniul retailului de îmbrăcăminte a solicitat schimbarea numelui şi anularea mărcii boutique-ului de modă HOUSE OF ZANA, specializat în chimonouri lucrate manual.
În luarea acestei decizii, Oficiul a considerat stilizarea mărcii HOUSE OF ZANA ca importantă pentru impresia generală lăsată de marcă, dar totuși secundară cuvintelor. Deși consumatorul obișnuit nu analizează diferitele detalii ale mărcii, „HOUSE OF” este o sintagmă obișnuită în industria modei și, prin urmare, are un caracter distinctiv scăzut, ceea ce face ca particula „ZANA” să fie elementul dominant. În comparaţie cu mărcile ZARA, Oficiul a considerat că marca este similară la un nivel mediu cu mărcile anterioare.

Deşi ZARA este, fără îndoială, o marcă renumită, reputaţia unei mărci nu oferă motive pentru a presupune un risc de confuzie. S-a constatat că prezența cuvintelor suplimentare “HOUSE OF” creează o impresie vizuală destul de diferită, așa că, deși aceste cuvinte nu sunt neobișnuite și pot fi considerate cu caracter distinctiv foarte scăzut, au fost considerate suficiente pentru a evita confuzia consumatorilor care ar fi mult mai probabilă dacă comparația ar fi fost efectuată între denumirile „Zara” și „Zana”.

Diferenţa dintre mărci a apărut şi la nivel conceptual. Amber Kotrri a subliniat rațiunea pentru alegerea numelui: Zana este o zână din folclorul albanez, făcând astfel aluzie la articolele ei de îmbrăcăminte ca fiind fabricate cu delicatețe magică. De asemenea, cuvântul ZANA este neobișnuit, nefiind un nume comun în engleză. Deşi Inditex a argumentat că atât ZANA, cât și ZARA sunt prenume feminine de origine ebraică, Oficiul a considerat că un consumator mediu nu ar fi conștient de etimologia cuvintelor şi, chiar dacă marca ZANA a fost privită ca un nume feminin, conceptul comun în sine nu este suficient pentru reţinerea unei confuzii, fiind necesară o legătură mai puternică între nume. Prin urmare, marca HOUSE OF ZANA a fost considerată diferită din punct de vedere conceptual de mărcile anterioare ZARA.
Luând în considerare toți factorii relevanți, nu a fost stabilit un risc de confuzie între mărci.

Inditex a argumentat în opoziţie şi motivul că marca contestată ar dilua caracterul distinctiv și reputația mărcilor ZARA. Deși s-a acceptat renumele mărcilor ZARA, Oficiul a constatat că nu există nicio intenție din partea doamnei Kotrri de a profita de acest renume şi de asocierea cu mărcile ZARA. Alegerea numelui a fost determinată de moștenirea albaneză a doamnei Kotrri și de ideea de haine fabricate cu delicatețea magică a zânelor, așa că nu a fost observată nicio rea-credinţă în utilizarea numelui. De asemenea, chiar dacă HOUSE OF ZANA poate să amintească consumatorilor de marca ZARA, nu a fost suficient pentru a se constata că publicul va considera că cele două mărci provin din aceeaşi companie. Totodată, argumentele aduse de Inditex privind o circumstanță ipotetică în produsele realizate de HOUSE OF ZANA sunt de calitate inferioară au fost insuficiente pentru a se constata un risc grav de vătămare a mărcilor ZARA.

Atunci când alegeţi o denumire ca marcă, este foarte important să credeţi în şansele de înregistrare a mărcii şi să mergeţi până la capăt în procedura de înregistrare. Chiar dacă detineţi o companie mică sau aflată la inceput de drum, cu argumente bine întemeiate puteţi învinge un gigant.

Marile companii îsi apără constant drepturile de proprietate intelectuală, în orice circumstanţă, indifierent cât de mică este asemănarea dintre mărci.

Companiile mici, aflate la inceput, sau cele in plină dezvoltare, ar trebui să conştientizeze mai mult importanţa protejării drepturilor de proprietate intelectuală prin înregistrare şi monitorizare, întrucât acestea le oferă posibilitatea de a se dezvolta şi extinde în viitor.
Un element foarte important, pentru a fi evitate situaţiile de încălcare a unor drepturi anterioare, înainte de depunerea unei mărci la înregistrare este necesară realizarea unei cercetări documentare privind disponibilitatea denumirii.
(sursa foto: bbc.com)