Marca BIG MAC a fost anulată de către Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Divizia de anulare din cadrul Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) a hotărât recent anularea mărcii BIG MAC deţinută de către McDonald’s, pe motivul neutilizării acesteia. Cererea de anulare a venit din partea unui lanţ de restaurante de tip fast-food din Irlanda, Supermac, care a solicitat ca McDonald’s să facă dovada utilizării mărcii BIG MAC pe o perioadă neîntreruptă de 5 ani. Marca BIG MAC era înregistrată de către McDonald’s pentru produse din carne, sandwich-uri şi servicii de restaurant, aceasta fiind utilizată în mai multe state membre UE, atât pe ambalajele produselor, cât şi în diverse reclame publicitare. Compania reclamantă Supermac a constatat că dovezile prezentate de McDonald’s ar dovedi o utilizare reală a mărcii pentru sandwich-uri, dar nu și în raport de celelalte produse și servicii pentru care a fost obținută înregistrarea. În apărarea sa, McDonald’s a răspuns că marca a fost folosită în state precum Germania, Franţa sau Marea Britanie, iar acest lucru face dovada utilizării reale a mărcii BIG MAC în Uniune, iar, în plus, utilizarea mărcii „BIG MAC” în ceea ce privește sandwich-urile ar însemna, de asemenea, utilizarea mărcii în raport cu ingredientele sale.

În ceea ce privește procedurile de revocare pe motiv de neutilizare, sarcina probei revine titularului mărcii și nu solicitantului. Reprezentanţii McDonald’s au prezentat ca dovezi de folosire 3 declaraţii detaliate ale cifrelor de vânzări, broşuri, extrase de pe diverse site-uri McDonalds şi informaţiile de pe site-ul Wikipedia despre produsul BIG MAC. Divizia de anulare a considerat că aceste dovezi nu sunt suficiente pentru a dovedi o utilizare reală în perioada relevantă (11/4/2012 – 10/4/2017). Deși toate dovezile prezentate trebuie să fie apreciate în ansamblul lor și implică un grad de interdependență între factorii relevanți (timp, loc, extindere și natură a utilizării), în acest caz titularul mărcii nu a furnizat dovezi care să dovedească o utilizare reală în acea perioadă de timp. În ceea ce priveşte proba cu informaţii de pe site-ul Wikipedia, Divizia de anulare nu a fost impresionată de aceasta, menționând că oricine poate modifica intrările în Wikipedia. Ca atare, ar fi fost necesar ca această dovadă să fie susținută de alte dovezi concrete. Divizia de anulare a constatat că evaluarea globală a tuturor probelor nu a permis să se concluzioneze, fără a se recurge la probabilități și prezumții, că marca a fost utilizată în mod real în perioada relevantă pentru produsele sau serviciile relevante.

Rezultatul acestui proces ar putea să pară surprinzător, având în vedere și notorietatea mărcii BIG MAC. Cu toate acestea, este util să reamintim că în cazul unei proceduri în anulare, chiar şi a unei mărci binecunoscute, calitatea probelor care trebuie furnizate pentru a dovedi utilizarea reală a mărcii, este cea mai importantă.

(sursa foto: S3Studio)

Gustul, subiect al dreptului de autor?

În ultima vreme s-a pus tot mai des întrebarea dacă pot face obiectul protecţiei drepturilor de autor creaţii precum parfumurile sau gustul anumitor alimente, şi dacă acestea se încadrează în noţiunea de “operă”, aşa cum este ea definită în Convenţia de la Berna, cadrul legislativ de bază în materia protecţiei operelor literare şi artistice. Drepturile de autor reprezintă ansamblul prerogativelor de care se bucură autorii operelor literare, artistice sau ştiinţifice percepute vizual şi sau acustic, fixate pe un suport material, dacă acestea îndeplinesc criteriul originalităţii.

Plecând de la această temă, pe rolul instanţelor naţionale din state membre ale Uniunii Europene au apărut recent o serie de procese, printre care se numără o cauză care a ajuns chiar în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Este vorba despre Cauza C-310/17, în cadrul căreia CJUE a fost sesizată prin intermediul unor întrebări preliminare referitoare la posibilitatea protecţiei prin drepturi de autor a gustului unui produs alimentar – în calitate de creaţie intelectuală proprie a autorului. Cererea de decizie preliminară a fost formulată în cadrul unui litigiu între societatea Levola Hengelo BV și societatea Smilde Foods BV, două companii ce activează în domeniul alimentar, în legătură cu pretinsa încălcare de către Smilde a dreptului de autor al Levola cu privire la gustul unei creme tartinabile cu brânză, smântână și ierburi aromatice proaspete, denumită „Heksenkaas”. Heksenkaas a fost creată de către un comerciant neerlandez în anul 2007. Printr‑un contract încheiat în anul 2011 creatorul acesteia a transferat către Levola drepturile sale de proprietate intelectuală cu privire la acest produs. În 2012, s‑a acordat brevetul pentru procedura de fabricare a produsului Heksenkaas și la jumătatea anului 2010 a fost înregistrată marca verbală „Heksenkaas”. Din anul 2014 Smilde a început să fabrice un produs denumit „Witte Wievenkaas”, pentru un lanț de supermarketuri, fiind acţionată în justiţie de către Leovola pentru încălcarea drepturilor de autor asupra „gustului” Heksenkaas. Prima instanţă a respins cererea ca neîntemeiată, însă Levola a formulat apel. Instanţa de apel a stabilit că problema principală în cauză este aceea de a se stabili dacă gustul unui produs alimentar poate fi protejat în temeiul dreptului de autor, fapt pentru care a sesizat CJUE.

Asupra acestei chestiuni au fost exprimate mai multe puncte de vedere diferite. Astfel, Guvernul francez consideră că, pentru a determina dacă un gust alimentar poate beneficia de protecția conferită prin dreptul de autor în temeiul Directivei 2001/29, trebuie să se stabilească dacă acesta poate fi considerat o „operă”, adică o lucrare care este originală în sensul că este o creație intelectuală proprie a autorului său.  Reprezentanţii Guvernului francez au considerat, de asemenea, că protecția privind dreptul de autor se întinde asupra expresiilor originale, iar nu asupra ideilor, a procedurilor, a metodelor de funcționare sau a conceptelor matematice în sine, în speţă putând fi protejată prin drepturile de autor reţeta ca modalitate originală de exprimare, dar nu procedeul de realizare a produsului în sine sau a gustului său. Jurisprudenţa germană, pe de altă parte, este mai permisivă şi nu exclude în mod necesar niciunul din simțurile umane de la protecţia drepturilor de autor, atât timp cât acest lucru este lăsat la latitudinea fiecărui stat.

Pentru a putea soluţiona această problemă juridică, judecătorii CJUE trebuie să clarifice două chestiuni. Prima chestiune este legată de noţiunea de operă şi de modul de percepţie a acesteia, adică dacă gustul cremei de brânză poate fi considerat o operă şi în ce fel este el perceput. A doua chestiune se referă la posibilitatea ca percepţia subiectivă a gustului şi caracterul perisabil al unui produs alimentar să poată împiedica protecţia drepturilor de autor.

Dacă s-ar recunoaşte protecţia drepturilor de autor produselor alimentare, s-ar naşte o altă serie de întrebări care ar crea dificultăţi în practică. Prima, şi cea mai firească întrebare ar fi legată de condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca gustul unui produs alimentar să beneficieze de protecția prin dreptul de autor. Alte întrebări s-ar mai putea fi referi la faptul dacă protecția prin dreptul de autor a unui gust se întemeiază exclusiv pe gust ca atare sau (și) pe rețeta produsului alimentar; ce trebuie să pretindă partea care invocă în cadrul unei acțiuni în contrafacere încălcarea drepturilor sale de autor asupra unui gust sau în ce mod trebuie să stabilească instanța, în cadrul unei proceduri în contrafacere, dacă gustul produsului alimentar al pârâtului coincide într-atât cu gustul produsului alimentar al reclamantului, astfel încât să existe o încălcare a drepturilor de autor?

Cum tehnologia avansează din ce în ce mai rapid, aşteptăm ca şi legislaţia să evolueze şi să fie mai permisivă, iar drepturile de autor să cuprindă o clasă mai largă de categorii pe care să le protejeze. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre protecţia unui gust, senzaţiile şi impresiile provocate de către acesta sunt subiective şi lipsite de un caracter concret, fiind dificil de evaluat pentru a permite protecţia drepturilor de autor. Aşadar, aşteptăm cu mare interes soluţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în această speţă, soluţie care va înlătura controversele şi va constitui precedent judiciar pentru toate litigiile ce vor urma pe acest subiect.

(sura foto: rtvoost.nl)

5 modificări ale Regulamentului privind marca europeană, aplicabile de la 1 octombrie 2017 la EUIPO – Oficiul European

Începând cu data de 1 octombrie 2017 vor deveni aplicabile câteva modificări impuse de noul Regulament (UE) 2015/2424 privind marca europenă. Astfel, se vor aplica modificări precum: eliminarea obligaţiei de reprezentare grafică a semnului ce va constitui marca, introducerea mărcilor europene de certificare sau diverse schimbări procedurale în ceea ce priveşte invocarea priorităţii, dobândirea distinctivităţii ca urmare a folosirii mărcii, posibilitatea atribuirii mărcii către titular când aceasta a fost înregistrată de către un reprezentant fără autorizaţia sa, metodele de comunicare cu Oficiul european, caracterul opţional al traducerii documentelor într-una dintre cele 5 limbi oficiale etc.

  1. Eliminarea obligaţiei de reprezentare grafică

Începând cu 1 octombrie 2017, cerința privind reprezentarea grafică nu se mai aplică la depunerea cererii de înregistrare a mărcii. Aceasta înseamnă că, începând cu data respectivă, semnele vor putea fi reprezentate în orice formă corespunzătoare (JPEG, MP3, MP4, JPEG OBJ STL X3D) cu ajutorul tehnologiei general disponibile, cu condiția ca reprezentarea să fie clară, precisă, autonomă, ușor accesibilă, inteligibilă, durabilă și obiectivă. Astfel, vor putea fi înregistrate şi mărci netradiţionale, aşa cum sunt cele dinamice, tridimensionale, sonore sau chiar hologramele.

  1. Mărcile europene de certificare

În esență, o marcă UE de certificare vizează garantarea unor caracteristici specifice ale anumitor produse și servicii. Ea indică faptul că produsele și serviciile cuprinse de marcă sunt conforme cu un anumit standard prevăzut în regulamentul de utilizare și controlat de către titularul mărcii de certificare, indiferent de identitatea întreprinderii care produce sau furnizează efectiv produsele și serviciile respective și care utilizează efectiv marca de certificare.

Marca de certificare poate fi solicitată de către orice persoană fizică sau juridică, inclusiv autorităţi sau organisme de drept public şi dată spre utilizare către diverşi întreprinzători în baza unor contracte de licenţiere a mărcii şi a regulamentului de utilizare. O marcă de certificare costă 1 500 EUR dacă solicitarea se face prin depunerea unei cereri electronice.

  1. Invocarea priorităţii unei mărci

Cererile privind prioritatea trebuie depuse împreună cu cererea de înregistrare a mărcii UE (înainte, astfel de cereri puteau fi depuse ulterior depunerii cererii de înregistrare). Documentația în sprijinul cererii privind prioritatea trebuie depusă în termen de trei luni de la data depunerii cererii (înainte, în termen de trei luni de la primirea declarației privind prioritatea). În cazul în care documentația nu este într-o limbă a Oficiului, acesta solicită acum în mod opțional traducerea unei astfel de documentații.

  1. Dobândirea caracterului distinctiv ca urmare a folosirii mărcii înainte de înregistrare

Solicitanții vor avea posibilitatea de a invoca articolul 7 alineatul (3) referitor la dobândirea caracterului distinctiv al mărcii ca urmare a folosirii acesteia, printr-o cerere subsidiară sau alternativă, fie la începutul procesului de depunere a cererilor, fie ulterior. Avantajul unei cereri subsidiare sau alternative este că aceasta se concretizează numai dacă există o decizie finală negativă privind caracterul distinctiv inerent. Acest lucru va însemna că utilizatorii nu trebuie să suporte cheltuiala de a colecta și prezenta dovezi de utilizare, cu excepția situațiilor în care acest lucru este necesar.

  1. Atribuirea mărcii către titular

În cazul în care un agent sau un reprezentant înregistrează o marcă europeană fără autorizația titularului, titularul are de acum dreptul de a solicita transferarea mărcii în patrimoniul său (cu excepția cazului în care respectivul agent sau reprezentant justifică acțiunile sale). Anterior, nu exista un astfel de remediu pentru titular, singura cale fiind anularea acesteia.

Noile modificări aduse de Regulamentul privind marca europeană sunt binevenite, efectul pe care legiuitorii l-au urmărit fiind stimularea întreprinzătorilor de a înregistra mărci europene prin facilitarea procedurii şi diversificarea formelor pe care mărcile le pot îmbrăca, Oficiul acceptând de la 1 octombrie 2017 şi înregistrarea unor mărci tridimensionale, dinamice, sonore sau holograme.

EUIPO si OCDE au publicat pe data de 18 Aprilie 2016 ultimul raport referitor la comerțul global cu produse contrafăcute și piratate

Importurile de bunuri contrafăcute și piratate sunt în valoare de aproape o jumătate de trilion de dolari pe an, sau în jur de 2,5% din importurile mondiale. Brandurile din SUA, Italia și Franța sunt cele mai afectate(vezi grafic), iar toate aceste venituri din produsele contafacute merg catre crima organizată, așa cum arata noul Raport al OCDEOrganizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economica și EUIPOOficiul Uniunii Europene de Proprietate Intelectuală in lucrarea publicată recent: “Trade in Counterfeit and Pirated Goods. Mapping the Economic Impact”.

Valoarea mărfurilor contrafăcute importate la nivel mondial, atingea cifra de 461 de miliarde de dolari în 2013, în comparație cu totalul importurilor în comerțul mondial de 17,9 trilioane de dolari. Până la 5% din mărfurile importate în Uniunea Europeană sunt falsuri. Cele mai multe produse contrafăcute provin din țările în curs de dezvoltare, China fiind producătorul de top, iar Turcia, Singapore, Thailanda și India urmând in clasament(vezi grafic).

Raportul analizează aproape o jumătate de milion de puncte vamale din intreaga lume intre anii 2011 și 2013 pentru a estima cât mai riguros rezultatele și a vedea amploarea comerțului cu produse contrafăcute. În ultima analiză realizată a fost folosit  un volum mult mai mare de date fata de studiul OCDE 2008, care a estimat că mărfurile contrafăcute au reprezentat până la 1,9% din importurile la nivel mondial, studiul din 2008 folosind date și metodologie mult mai limitate.

„Rezultatele acestui nou raport contrazic imaginea că falsificatorii lovesc doar în companiile mari și în producătorii de bunuri de lux. Aceștia profită de încrederea noastră în mărcile comerciale și brandurile renumite subminând economiile și punând viața consumatorilor în pericol”, a declarat secretarul general adjunct al OCDE – Doug Frantz, la lansarea Raportului impreuna cu Directorul Executiv al EUIPO – António Campinos, in cadrul Săptămânii de Integritate organizată de OCDE.

Produsele false se regăsesc peste tot, de la genți și parfumuri până la piese de mașini, medicamente și produse chimice. Încălțămintea este elementul cel mai copiat, mărcile comerciale fiind încălcate chiar și in cazul căpșunilor și a bananelor.

Contrafacerea are un impact direct asupra consumatorilor punandu-le viața în pericol: piesele auto contrafacute care nu îndeplinesc standardele de siguranta si calitate si care se pot defecta in timpul functionarii, produsele farmaceutice piratate care îi pot imbolnavi pe oameni mai degraba decat sa ii trateze, jucăriile care lovesc copiii, anumite alimente contrafacute pentru copiii care de fapt nu furnizează hrană si instrumentele medicale contrafacute care oferă informații false.

Raportul acoperă toate mărfurile contrafăcute fizice, care încalcă mărci comerciale, designul sau brevetele precum și produsele piratate care încalcă drepturile de autor. Raportul nu acoperă pirateria on-line, care este un canal de scurgere continuu din economia formală.

sursa: http://www.oecd.org

Screen Shot 2016-05-03 at 14.51.07 Screen Shot 2016-05-03 at 14.50.51