Nestlé şi Starbucks au incheiat cel mai mare contract de licențiere la nivel global, în valoare de 7,15 miliarde de dolari

Compania elveţiană Nestlé, cea mai mare producătoare de băuturi şi produse alimentare din lume va plăti către Starbucks Corp 7,15 miliarde de dolari în schimbul dreptului exclusiv de a vinde cafea şi ceaiuri sub marca Starbucks. Acest acord de licenţă se referă la cafeaua şi ceaiul ambalate şi are ca efect stoparea vânzării acestor produse de către alţi comercianţi, cu excepţia Nestlé. Contractul se mai referă şi la capsulele de cafea Starbucks produse pentru aparatele Nespresso şi Dolce Gusto aparţinând Nestlé, care ar trebuie să ajute compania eleveţiană să reducă vânzările alternative ale altor furnizori.

În plus față de valoarea acestei tranzactii, Starbucks va primi redevențe anuale din vânzările de produse urmărind în același timp și creșterea preţului per acțiune după o răscumpărare masivă de acțiuni, care este in derulare, de la 15 miliarde de dolari la 20 de miliarde de dolari până în 2020.

Alianţa celor două companii nu va produce efecte doar pe plan financiar, ci şi în ceea ce priveşte drepturile de proprietate intelectuală, licenţa fiind acordată la nivel global, ceea ce implică o analiză profundă a jurisdicţiilor în care marca Starbucks beneficiază de protecţie şi întinderea drepturilor în ceea ce priveşte măsurile pe care Nestlé le poate întreprinde pentru protejarea brandului Starbucks.

”Această alianţă pe piaţa globală a cafelei va aduce Starbucks în casele a milioane de oameni în jurul lumii, prin intermediul prezenţei şi reputaţiei Nestle”, a declarat directorul general al Starbucks, Kevin Johnson.