ATHLON vs DECATHLON

În 2016, compania greacă Athlon Custom Sportswear PC a solicitat Oficiului de Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene (EUIPO) înregistrarea semnului figurativ „ATHLON”, pentru a acoperi produsele din clasele 25 – Îmbrăcăminte și 28 – Jocuri, jucării; Articole de gimnastica și sport.
Compania franceză Decathlon a depus o opoziție, susținând încălcarea articolului 8 alineatul (1) ( b) din Regulamentul 2017/1001. Opoziția s-a bazat pe marca verbală comunitară anterioară a companiei DECATHLON (înregistrare nr. 262931), care acoperea, printre altele, produsele din clasele 25 și 28. Comisia de opoziții din cadrul EUIPO a acceptat opoziția. Compania greacă a contestat această decizie și ulterior și-a retras cererea în ceea ce privește produsele din clasa 28. De asemenea, a limitat descrierea produselor din clasa 25 la „haine și articole sportive de acoperire a capului”.
În esență, comisia de contestații a EUIPO a constatat că, deși produsele în cauză erau identice, exista un grad scăzut de similitudine vizuală și un grad mediu de similaritate fonetică între cele două mărci; a existat, de asemenea, o anumită similitudine conceptuală, dar numai în ceea ce privește partea publicului care ar înțelege elementele relevante ale semnelor. În sfârșit, Comisia de contestații din cadrul EUIPO nu era convinsă că marca anterioară a dobândit un caracter distinctiv sporit pentru produsele relevante. Prin urmare, a concluzionat că nu există niciun risc de confuzie între marca solicitată ATHLON și marca anterioară DECATHLON și a inversat decizia Comisiei de opoziție, respingând astfel opoziția. Decathlon a contestat decizia EUIPO și a adus cazul în fața Tribunalului.
Hotărârea Tribunalului (CASE T-349/19) a confirmat constatarea EUIPO conform căreia elementul figurativ al mărcii atacate, împreună cu elementul său verbal stilizat, au jucat un rol mai mare din punct de vedere vizual în impresia generală dată de marcă. Deși cele două mărci aveau în comun elementul verbal „athlon”, literele suplimentare ale mărcii anterioare, precum și elementele figurative ale mărcii atacate, erau suficiente pentru a diferenția vizual mărcile. Curtea a confirmat, de asemenea, diferența fonetică dintre mărci, create de sunetul literelor „D”, „E” și „C” ale mărcii anterioare. În ceea ce privește comparația conceptuală a mărcilor, Tribunalul a fost de acord cu EUIPO că, pentru partea publicului (inclusiv publicul vorbitor de limba engleză) care ar înțelege cuvântul „decathlon” ca fiind „o competiție în care sportivii concurează în 10 evenimente sportive diferite”, iar cuvântul „athlon ”ca însemnând „un concurs” (în greacă), au un anumit grad de similitudine conceptuală. Cu toate acestea, instanța a subliniat că, cuvântul „athlon”, din care provine această similitudine, avea un caracter distinctiv slab pentru acea parte a publicului și nu ar fi perceput ca o indicație a originii comerciale.
Potrivit instanței, Decathlon nu a reușit să demonstreze caracterul distinctiv sporit al mărcii sale, arătând doar că marca era asociată cu serviciile sale de vânzare cu amănuntul, dar nu și cu produsele particulare pe care le vândea.
Dimpotrivă, Decathlon a demonstrat că a vândut mai multe bunuri, în special haine, sub alte mărci, dar nu a demonstrat nicio legătură între DECATHLON și bunurile comercializate.
Pe baza jurisprudenței consacrate, Tribunalul a subliniat că, în cazul mărcilor comerciale care au un element slab distinctiv în comun, impactul unei astfel de asemănări asupra evaluării globale a probabilității de confuzie este redus.
Curtea a concluzionat astfel că diferențele vizuale care decurg din stilizarea cuvântului „athlon” și elementul figurativ din marca contestată au dominat impresia generală a mărcilor și au contracarat similitudinea fonetică și conceptuală care exista pentru o parte a publicului. Având în vedere acest lucru, împreună cu argumentul potrivit căruia bunurile specifice în cauză (adică haine și articole sportive de acoperire a capului) se află într-un sector în care percepția vizuală are loc în general înainte de cumpărare, instanța a ajuns la concluzia că, în acest caz, aspectul a avut o importanță mai mare în evaluarea globală a probabilității de confuzie.
În consecință, Tribunalul a respins acțiunea companiei franceze DECATHLON și a permis înregistrarea mărcii ATHLON.

(sursa foto: athlon.gr)

De la „Incredibil” la „Senzațional”


Compania Nestle a fost nevoită să își redenumească marca „Incredible Burger” după ce Curtea de Justiție Olandeză a statuat că denumirea este similară unei alte mărci înregistrată în Olanda, „Impossible Burger”. Nestle are 4 saptămâni să retragă produsul cu denumirea Icredible Burger de pe piaţă sau va suporta o amendă de 25.000 EUR pe zi.
În urma deciziei, Nestle a anunțat că va face apel, dar până atunci, noul produs Nestle va purta denumirea de „Sensational Burger” (compania folosește deja „Awesome Burger” în SUA). În susținerea sa, Nestle spune că „oricine ar trebui să aibă dreptul de a folosi termeni descriptivi precum ‚incredible’ pentru a exprima calitatea produsului.”
Curtea a apreciat faptul că între cele două mărci, Incredible şi Impossible, există posibilitatea de confuzie dat fiind faptul că acestea protejează aceleași produse, publicul vizat este același, având, de asemenea, o structură similară de marketing. Deşi regula generală statuează că termenii care exprimă cuvinte de laudă nu pot face obiectul înregistrării în majoritatea țărilor, atât în cazul mărcilor europene cât și în cazul mărcilor naționale din majoritatea statelor UE, întrebarea care se pune în această situație este dacă un consumator este capabil să își amintească care termen aparține cărei companii și dacă poate asocia marca cu titularul acesteia. Dacă publicul nu poate face această distincţie fără să compare direct cele două produse, atunci putem vorbi despre un risc de confuzie.
Astfel, chiar și atunci când este folosit un termen generic, utilizat în limbajul comun, este posibil să apară astfel de situații în care companiile care folosesc termeni generici sau laudativi să fie nevoiţi să îşi redenumească produsele. Pentru a evita astfel de inconveniente, recomandăm alegerea unei denumiri care să aibă caracter disctinctiv şi nu utilizarea unor termeni uzuali.
(sursa foto: foodnavigator.com)

26 Aprilie 2020 – Ziua Internațională a Proprietății Intelectuale – INNOVATE FOR A GREEN FUTURE

Epidemia COVID-19 ne-a transformat brusc starea de bine, ne-a transformat viețile ocupate de activitățile de la birou sau de acasă într-un mod în care nimeni nu se astepta. Ne-a restriciționat în mare masură activitațile exterioare și a indus un blocaj asupra productivității mentale si a stării noastre emoționale. Să sperăm că nu pentru mult timp. În urma cu doar o lună trăiam în cea mai bună perioada a secolului iar acum pare cea mai întunecată.

Astăzi, încercăm crearea unor căi către un viitor verde ca un imperativ modern și actual. Cu toții împărtășim această provocare și fiecare dintre noi are un rol în construirea unui viitor verde. Este un efort complex și cu mai multe fațete, dar așa cum a remarcat cunoscutul naturalist David Attenborough, „ca specie, suntem experți în rezolvarea problemelor”, putem crea un viitor verde. Avem înțelepciunea, ingeniozitatea și creativitatea colectivă pentru a veni cu noi modalități și mai eficiente, de a contura un viitor cu emisii reduse de carbon. Dar trebuie să acționăm acum.

Campania dedicată Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale din acest an, desfașurata de WIPO sub sloganul: INNOVATE FOR A GREEN FUTURE, pune inovația și drepturile de proprietate intelectuală care o susțin în centrul eforturilor de a crea un viitor verde. De ce? Pentru că alegerile pe care le facem astăzi ne vor modela viitorul mâine. Pământul este casa noastră. Trebuie să avem grijă de el.

Campania WIPO sărbătorește, de asemenea, numeroșii inventatori și creatori din întreaga lume care cred într-un viitor verde – femeile, bărbații și tinerii care lucrează la alternative mai curate la tehnologii bazate pe combustibili fosili, alimente mai bune și mai durabile și sisteme naturale de gestionare a resurselor, care utilizează proprietatea intelectuala pentru a-și susține activitatea și utilizarea lor în societate. În această campanie explorăm cum un sistem IP echilibrat și robust poate susține apariția unei economii verzi care funcționează în acord cu sistemele de susținere a vieții terestre. Analizăm modul în care sistemul de brevete încurajează inovația și dezvoltarea și difuzarea de tehnologii ecologice, care ne permit să abordăm criza climatică și să construim un viitor verde; modul în care gândirea în proiectare și drepturile de design susțin împreună utilizarea optimă a resurselor și permit proiectanților să își investească timpul și talentul în crearea de produse utile, atractive și ecologice pentru consumatori. Avem în vedere modul în care mărcile comerciale și alți identificatori susțin apariția și creșterea întreprinderilor construite pe baza principiilor durabilității mediului, permițându-le să ofere o gamă mai largă de produse și servicii ecologice. Vedem cum drepturile de proprietate industrială, cum ar fi indicațiile geografice, încurajează utilizarea mai durabilă a resurselor naturale și cum drepturile de reproducere a soiurilor de plante promovează dezvoltarea de culturi mai rezistente în sprijinul securității alimentare globale. Și observăm cum creatorii – care prin sistemul de drepturi de autor – pot juca un rol cheie în crearea unei viziuni asupra unui viitor verde și a beneficiilor sale.

După cum a menționat și Einstein, nu putem continua să facem un lucru de fiecare dată la fel și să ne așteptăm la rezultate diferite. Dacă dorim rezultate diferite, trebuie să fim inovatori în abordările, gândirea noastră și modelele noastre de afaceri. Angajamentul nostru, alegerile pe care le luăm în fiecare zi, produsele pe care le cumpărăm, cercetarea pe care o finanțăm, companiile pe care le sprijinim și politicile și legile pe care le dezvoltăm, vor determina cât de verde este viitorul nostru. Dar, cu gândirea inovatoare și utilizarea strategică a drepturilor de proprietate intelectuală, durabilitatea este abordabilă.

Concluzionand, este cel mai important moment al nostru, ca persoane, întreprinderi, inovatori, autorități publice, să lucrăm pentru utilizarea politicilor de proprietate intelectuală sau să colaborăm la construirea unui viitor verde și să le protejam pentru o dezvoltare durabilă într-un mod cât mai robust. A inova înseamnă pentru noi toți că lumea devine un loc mai bun.

Steve RONSEN sau Lady GAGA ?

Cântăreţul şi compozitorul Steve Ronsen a anunţat că o va da în judecată pe cântăreaţa americană Lady Gaga, acuzând-o că piesa “Shallow”, pentru care artista a primit Globul de Aur şi premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală, este copiată parţial dintr-o melodie compusă de către acesta. Este vorba despre piesa intitulată “Almost”, pe care cântăreţul a făcut-o publică pe SoundCloud în anul 2012(click pentru a asculta piesa).

Lady Gaga neagă orice acuzaţie şi este pregătită să combată acuzaţiile care i se aduc, împreună cu cei trei compozitori cu care a colaborat la compunerea piesei. Avocatul artistei susţine că Steve Ronsen încearcă doar să valorifice succesul piesei “Shallow” şi să o defăimeze pe Lady Gaga. Muzicologii angajaţi de către Lady Gaga susţin că nu există nicio asemănare între melodii şi că progresia de acorduri a ambelor piese există de mult timp, chiar de dinaintea creării melodiei “Almost” de către Ronsen.

Cu toate acestea, Steve Ronsen susţine că deţine o serie de probe de la muzicologi care atestă că piesele sunt similare şi au aceeaşi evoluţie muzicală, fiind încurajat de alte situaţii similare în care vedetele au fost acuzate de plagiat şi au fost nevoite să plătească sume mari de bani drept despăgubiri. Un exemplu, ar fi Kate Perry, acuzată de plagiat în cazul piesei Dark Horse, copiată după o piesă rap denumită “Joyful Noise”, sau piesa “Bllured Lines” cântată de către Pharell Williams şi Robin Thicke, copiată după melodia “Got to give it up” a lui Marvin Gaye.

(sursa foto: digitalmusicnews.com)

Islanda învinge Iceland

Divizia de Anulare din cadrul Oficiului Uniunii Europene de Proprietate Intelectuală (EUIPO) a decis să anuleze marca înregistrată de către Iceland Foods Limited, deţinătoarea lanţului britanic de supermaketuri Iceland, ca urmare a demersurilor efectuate de către autorităţile statului islandez. Compania britanică a înregistrat marca verbală „Iceland” pentru o varietate de bunuri și servicii, inclusiv pentru produse alimentare, electrice și servicii de vânzare cu amănuntul. Ministerul islandez al Afacerilor Externe a contestat această înregistrare pe motiv că denumirea „Iceland” trimite consumatorul cu gândul la originea geografică a produselor/serviciilor și, prin urmare, nu poate fi înregistrată.

În temeiul Regulamentului privind mărcile Uniunii Europene, o marcă nu poate fi înregistrată dacă este „de natură să inducă în eroare publicul, de exemplu în ceea ce privește natura, calitatea sau originea geografică a mărfurilor sau serviciilor”. Autorităţile islandeze au susținut că marca „Iceland” se încadrează în această restricție, deoarece consumatorul mediu ar putea înțelege că mărfurile vândute sub această marcă indică faptul că produsele/serviciile au fost produse și/sau fabricate în Islanda. În plus, înregistrarea cuvântului „Iceland” ar împiedica companiile islandeze să folosească cuvântul „Iceland” pentru a-și marca originea geografică.

În apărare, reprezentanţii lanțul de supermarketuri au susținut că un consumator mediu nu se așteptă ca produsele și serviciile înregistrate să provină din Islanda, deoarece teritoriul nu era cunoscut pentru acele produse sau servicii. În plus, britanicii au încercat să susțină că folosirea mărcii verbale „Iceland”, încă de la înființarea supermarketului în anii 1970, a însemnat dobândirea distinctivității mărcii. Pentru a susține această afirmație, au fost depuse dovezi că marca a avut o reputație larg răspândită în întreaga UE. 

Deși Divizia de Anulare a EUIPO a fost de acord cu faptul că dovezile transmise de către Ministerul islandez au exagerat asupra importanței exporturilor de astfel de produse în Spațiul Economic European, a constatat că este rezonabil să se presupună că un consumator mediu ar crede că bunurile relevante provin din Islanda sau că ar putea proveni din Islanda în viitor. O astfel de ipoteză a fost considerată suficientă pentru a exclude înregistrarea mărcii „Iceland” în baza faptului că aceasta descrie originea geografică. Mai mult, la aprecierea probelor, Divizia de Anulare a constatat că, deși a existat o utilizare și o reputație suficientă în Marea Britanie, supermarketul nu a demonstrat că marca a dobândit caracter distinctiv în alte părți ale UE, precum Malta, Suedia, Danemarca Olanda sau Finlanda.

Acest caz evidențiază provocările evidente asociate cu înregistrarea unui nume geografic ca marcă şi dificultățile în a demonstra cu succes caracterul distinctiv dobândit al unei mărci în UE. 

sursa foto: independent.co.uk

MARCA versus NUME COMERCIAL

Diferenta dintre numele comercial(denumirea firmei) si marca inregistrata a creat intotdeauna discutii in randul antreprenorilor dar si in cel al consumatorilor. Sunt multe cazuri in care atat consumatorii cat si intreprinzatorii nu cunosc exact diferentele dintre cele doua concepte, iar adesea acestia le identifica ca fiind unul si acelasi lucru.

In ceea ce priveste numele comercial, ori de cate ori cineva doreste sa infiinteze o societate comerciala, autoritatile statului, reprezentate de Oficiul National al Registrului Comertului, solicita un nume pentru inregistrare, urmand sa faca o rezervare pentru acel nume dupa ce ii verifica disponibilitatea, doar in judetul in care isi exercita competentele. In cazul unei similitudini cu o denumire existenta, reprezentantii Registrului recomanda solicitantului alegerea unui alt nume. Prin intermediul acestui nume se creeaza o evidenta cu privire la cine conduce afacerea, ce obiect de activitate are, unde isi are sediul, identificand comerciantul in relatiile sale cu clientii si partenerii de afaceri. Odata inregistrat numele comercial, oricine poate sa afle informatii legate de societatea respectiva. Inregistrarea numelui comercial nu reprezinta altceva decat acele formalitati legale care trebuie indeplinite de catre oricine doreste sa-si constituie o societate comerciala.

Spre deosebire de numele comercial, inregistrarea denumirii societatii ca marca nu este o formalitate obligatorie care sa conditioneze inceperea unei afaceri, insa prin intermediul marcii, titularul acesteia este asigurat ca nici un alt competitor nu va vinde produse sau servicii identice sau similare sub aceeasi denumire, fiind astfel unic pe piata. Inregistrarea marcii se face la nivel national, la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, spre deosebire de numele comercial a carei disponibilitate este verificata doar la nivelul judetului in care va fi inregistrata firma.

Titularul de marca avand un drept exclusiv de exploatare a marcii poate porni o actiune in contrafacere impotriva titularului de nume comercial si poate sa-i ceara acestuia despagubiri si sa-i interzica sa foloseasca acel nume comercial. Ca urmare, titularul marcii va putea inregistra la Registrul Comertului numele comercial identic cu cel al marcii pe care o detine.

In concluzie, inregistrarea numelui comercial ca marca ii poate feri pe detinatorii acestuia de multe surprize neplacute.