Islanda învinge Iceland

Divizia de Anulare din cadrul Oficiului Uniunii Europene de Proprietate Intelectuală (EUIPO) a decis să anuleze marca înregistrată de către Iceland Foods Limited, deţinătoarea lanţului britanic de supermaketuri Iceland, ca urmare a demersurilor efectuate de către autorităţile statului islandez. Compania britanică a înregistrat marca verbală „Iceland” pentru o varietate de bunuri și servicii, inclusiv pentru produse alimentare, electrice și servicii de vânzare cu amănuntul. Ministerul islandez al Afacerilor Externe a contestat această înregistrare pe motiv că denumirea „Iceland” trimite consumatorul cu gândul la originea geografică a produselor/serviciilor și, prin urmare, nu poate fi înregistrată.

În temeiul Regulamentului privind mărcile Uniunii Europene, o marcă nu poate fi înregistrată dacă este „de natură să inducă în eroare publicul, de exemplu în ceea ce privește natura, calitatea sau originea geografică a mărfurilor sau serviciilor”. Autorităţile islandeze au susținut că marca „Iceland” se încadrează în această restricție, deoarece consumatorul mediu ar putea înțelege că mărfurile vândute sub această marcă indică faptul că produsele/serviciile au fost produse și/sau fabricate în Islanda. În plus, înregistrarea cuvântului „Iceland” ar împiedica companiile islandeze să folosească cuvântul „Iceland” pentru a-și marca originea geografică.

În apărare, reprezentanţii lanțul de supermarketuri au susținut că un consumator mediu nu se așteptă ca produsele și serviciile înregistrate să provină din Islanda, deoarece teritoriul nu era cunoscut pentru acele produse sau servicii. În plus, britanicii au încercat să susțină că folosirea mărcii verbale „Iceland”, încă de la înființarea supermarketului în anii 1970, a însemnat dobândirea distinctivității mărcii. Pentru a susține această afirmație, au fost depuse dovezi că marca a avut o reputație larg răspândită în întreaga UE. 

Deși Divizia de Anulare a EUIPO a fost de acord cu faptul că dovezile transmise de către Ministerul islandez au exagerat asupra importanței exporturilor de astfel de produse în Spațiul Economic European, a constatat că este rezonabil să se presupună că un consumator mediu ar crede că bunurile relevante provin din Islanda sau că ar putea proveni din Islanda în viitor. O astfel de ipoteză a fost considerată suficientă pentru a exclude înregistrarea mărcii „Iceland” în baza faptului că aceasta descrie originea geografică. Mai mult, la aprecierea probelor, Divizia de Anulare a constatat că, deși a existat o utilizare și o reputație suficientă în Marea Britanie, supermarketul nu a demonstrat că marca a dobândit caracter distinctiv în alte părți ale UE, precum Malta, Suedia, Danemarca Olanda sau Finlanda.

Acest caz evidențiază provocările evidente asociate cu înregistrarea unui nume geografic ca marcă şi dificultățile în a demonstra cu succes caracterul distinctiv dobândit al unei mărci în UE. 

sursa foto: independent.co.uk

UGG – termen generic sau marcă?


De-a lungul timpului s-au înregistrat numeroase cazuri în care mărcile unor produse să se transforme în termenii generici folosiţi de către consumatori pentru a denumi un anumit tip de produs, fapt care conduce la pierderea originalităţii mărcii şi transformarea acesteia într-un substantiv comun, iar uneori chiar la anularea mărcii. Printre cele mai reprezentative exemple ale unor astfel de situaţii se numără mărci precum Adidas, Pampers sau Xerox care au devenit termeni uzuali pentru a desemna pantofii sport, scutecele pentru copii și multiplicările de documente.

Într-o situaţie similară se află şi titularul mărcii UGG, compania australiană Deckers Outdoor Corporation, care se luptă în instanţă pentru a-şi apăra marca împotriva transformării acesteia într-un termen generic.

Ca regulă generală, odată ce o denumire comercială este acceptată ca o descriere comună a tipului de produse sau servicii pentru care marca este aplicată, aceasta nu va mai funcționa ca o garanție de origine și poate fi anulată. În acest sens, un tribunal american a hotărât recent că „UGG” nu este un termen generic pentru a descrie popularele cizme de piele de oaie şi a clarificat situaţia juridică a mărcii UGG, deschizând calea proprietarului mărcii pentru împiedicarea actelor de contrafacere. Pentru ca instanţele americane să ajungă la concluzia finală că “UGG” nu este un termen generic, Deckers Outdoor Corporation a trebuit să vină cu probe importante. Astfel, la dosar au fost depuse mărturii, evidenţele ale vânzărilor şi rezultatele sondajelor realizate în SUA cu privire la percepţia de către public a termenului UGG.

Teoretic, pentru ca o marcă să devină generică, aceasta trebuie utilizată extrem de frecvent, până când devine un termen uzual şi care, mai degrabă, îi duce pe consumatori cu gândul direct la un produs, şi nu la o marcă. Acest risc apare mai ales la mărcile noi, care se dezvoltă rapid şi care se bucură de popularitate în rândul publicului, aşa cum este şi marca UGG. Pentru a evita astfel de situaţii, proprietarii de mărci trebuie să educe consumatorii să folosească corect mărcile, aşa cum sunt ele înregistrate (în special să evite folosirea denumirii mărcilor ca substantive) și să monitorizeze utilizarea mărcilor lor în exterior (de exemplu, în materialele oficiale de marketing ale altor furnizori, licențiați sau parteneri de afaceri). Companiile care nu reușesc să realizeze acest lucru ar putea afla că și-au pus în primejdie, în mod inutil, mărcile.

(sursa foto: deckers.com)

5 modificări ale Regulamentului privind marca europeană, aplicabile de la 1 octombrie 2017 la EUIPO – Oficiul European

Începând cu data de 1 octombrie 2017 vor deveni aplicabile câteva modificări impuse de noul Regulament (UE) 2015/2424 privind marca europenă. Astfel, se vor aplica modificări precum: eliminarea obligaţiei de reprezentare grafică a semnului ce va constitui marca, introducerea mărcilor europene de certificare sau diverse schimbări procedurale în ceea ce priveşte invocarea priorităţii, dobândirea distinctivităţii ca urmare a folosirii mărcii, posibilitatea atribuirii mărcii către titular când aceasta a fost înregistrată de către un reprezentant fără autorizaţia sa, metodele de comunicare cu Oficiul european, caracterul opţional al traducerii documentelor într-una dintre cele 5 limbi oficiale etc.

  1. Eliminarea obligaţiei de reprezentare grafică

Începând cu 1 octombrie 2017, cerința privind reprezentarea grafică nu se mai aplică la depunerea cererii de înregistrare a mărcii. Aceasta înseamnă că, începând cu data respectivă, semnele vor putea fi reprezentate în orice formă corespunzătoare (JPEG, MP3, MP4, JPEG OBJ STL X3D) cu ajutorul tehnologiei general disponibile, cu condiția ca reprezentarea să fie clară, precisă, autonomă, ușor accesibilă, inteligibilă, durabilă și obiectivă. Astfel, vor putea fi înregistrate şi mărci netradiţionale, aşa cum sunt cele dinamice, tridimensionale, sonore sau chiar hologramele.

  1. Mărcile europene de certificare

În esență, o marcă UE de certificare vizează garantarea unor caracteristici specifice ale anumitor produse și servicii. Ea indică faptul că produsele și serviciile cuprinse de marcă sunt conforme cu un anumit standard prevăzut în regulamentul de utilizare și controlat de către titularul mărcii de certificare, indiferent de identitatea întreprinderii care produce sau furnizează efectiv produsele și serviciile respective și care utilizează efectiv marca de certificare.

Marca de certificare poate fi solicitată de către orice persoană fizică sau juridică, inclusiv autorităţi sau organisme de drept public şi dată spre utilizare către diverşi întreprinzători în baza unor contracte de licenţiere a mărcii şi a regulamentului de utilizare. O marcă de certificare costă 1 500 EUR dacă solicitarea se face prin depunerea unei cereri electronice.

  1. Invocarea priorităţii unei mărci

Cererile privind prioritatea trebuie depuse împreună cu cererea de înregistrare a mărcii UE (înainte, astfel de cereri puteau fi depuse ulterior depunerii cererii de înregistrare). Documentația în sprijinul cererii privind prioritatea trebuie depusă în termen de trei luni de la data depunerii cererii (înainte, în termen de trei luni de la primirea declarației privind prioritatea). În cazul în care documentația nu este într-o limbă a Oficiului, acesta solicită acum în mod opțional traducerea unei astfel de documentații.

  1. Dobândirea caracterului distinctiv ca urmare a folosirii mărcii înainte de înregistrare

Solicitanții vor avea posibilitatea de a invoca articolul 7 alineatul (3) referitor la dobândirea caracterului distinctiv al mărcii ca urmare a folosirii acesteia, printr-o cerere subsidiară sau alternativă, fie la începutul procesului de depunere a cererilor, fie ulterior. Avantajul unei cereri subsidiare sau alternative este că aceasta se concretizează numai dacă există o decizie finală negativă privind caracterul distinctiv inerent. Acest lucru va însemna că utilizatorii nu trebuie să suporte cheltuiala de a colecta și prezenta dovezi de utilizare, cu excepția situațiilor în care acest lucru este necesar.

  1. Atribuirea mărcii către titular

În cazul în care un agent sau un reprezentant înregistrează o marcă europeană fără autorizația titularului, titularul are de acum dreptul de a solicita transferarea mărcii în patrimoniul său (cu excepția cazului în care respectivul agent sau reprezentant justifică acțiunile sale). Anterior, nu exista un astfel de remediu pentru titular, singura cale fiind anularea acesteia.

Noile modificări aduse de Regulamentul privind marca europeană sunt binevenite, efectul pe care legiuitorii l-au urmărit fiind stimularea întreprinzătorilor de a înregistra mărci europene prin facilitarea procedurii şi diversificarea formelor pe care mărcile le pot îmbrăca, Oficiul acceptând de la 1 octombrie 2017 şi înregistrarea unor mărci tridimensionale, dinamice, sonore sau holograme.