În ultima vreme s-a pus tot mai des întrebarea dacă pot face obiectul protecţiei drepturilor de autor creaţii precum parfumurile sau gustul anumitor alimente, şi dacă acestea se încadrează în noţiunea de “operă”, aşa cum este ea definită în Convenţia de la Berna, cadrul legislativ de bază în materia protecţiei operelor literare şi artistice. Drepturile de autor reprezintă ansamblul prerogativelor de care se bucură autorii operelor literare, artistice sau ştiinţifice percepute vizual şi sau acustic, fixate pe un suport material, dacă acestea îndeplinesc criteriul originalităţii.
Plecând de la această temă, pe rolul instanţelor naţionale din state membre ale Uniunii Europene au apărut recent o serie de procese, printre care se numără o cauză care a ajuns chiar în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Este vorba despre Cauza C-310/17, în cadrul căreia CJUE a fost sesizată prin intermediul unor întrebări preliminare referitoare la posibilitatea protecţiei prin drepturi de autor a gustului unui produs alimentar – în calitate de creaţie intelectuală proprie a autorului. Cererea de decizie preliminară a fost formulată în cadrul unui litigiu între societatea Levola Hengelo BV și societatea Smilde Foods BV, două companii ce activează în domeniul alimentar, în legătură cu pretinsa încălcare de către Smilde a dreptului de autor al Levola cu privire la gustul unei creme tartinabile cu brânză, smântână și ierburi aromatice proaspete, denumită „Heksenkaas”. Heksenkaas a fost creată de către un comerciant neerlandez în anul 2007. Printr‑un contract încheiat în anul 2011 creatorul acesteia a transferat către Levola drepturile sale de proprietate intelectuală cu privire la acest produs. În 2012, s‑a acordat brevetul pentru procedura de fabricare a produsului Heksenkaas și la jumătatea anului 2010 a fost înregistrată marca verbală „Heksenkaas”. Din anul 2014 Smilde a început să fabrice un produs denumit „Witte Wievenkaas”, pentru un lanț de supermarketuri, fiind acţionată în justiţie de către Leovola pentru încălcarea drepturilor de autor asupra „gustului” Heksenkaas. Prima instanţă a respins cererea ca neîntemeiată, însă Levola a formulat apel. Instanţa de apel a stabilit că problema principală în cauză este aceea de a se stabili dacă gustul unui produs alimentar poate fi protejat în temeiul dreptului de autor, fapt pentru care a sesizat CJUE.
Asupra acestei chestiuni au fost exprimate mai multe puncte de vedere diferite. Astfel, Guvernul francez consideră că, pentru a determina dacă un gust alimentar poate beneficia de protecția conferită prin dreptul de autor în temeiul Directivei 2001/29, trebuie să se stabilească dacă acesta poate fi considerat o „operă”, adică o lucrare care este originală în sensul că este o creație intelectuală proprie a autorului său. Reprezentanţii Guvernului francez au considerat, de asemenea, că protecția privind dreptul de autor se întinde asupra expresiilor originale, iar nu asupra ideilor, a procedurilor, a metodelor de funcționare sau a conceptelor matematice în sine, în speţă putând fi protejată prin drepturile de autor reţeta ca modalitate originală de exprimare, dar nu procedeul de realizare a produsului în sine sau a gustului său. Jurisprudenţa germană, pe de altă parte, este mai permisivă şi nu exclude în mod necesar niciunul din simțurile umane de la protecţia drepturilor de autor, atât timp cât acest lucru este lăsat la latitudinea fiecărui stat.
Pentru a putea soluţiona această problemă juridică, judecătorii CJUE trebuie să clarifice două chestiuni. Prima chestiune este legată de noţiunea de operă şi de modul de percepţie a acesteia, adică dacă gustul cremei de brânză poate fi considerat o operă şi în ce fel este el perceput. A doua chestiune se referă la posibilitatea ca percepţia subiectivă a gustului şi caracterul perisabil al unui produs alimentar să poată împiedica protecţia drepturilor de autor.
Dacă s-ar recunoaşte protecţia drepturilor de autor produselor alimentare, s-ar naşte o altă serie de întrebări care ar crea dificultăţi în practică. Prima, şi cea mai firească întrebare ar fi legată de condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca gustul unui produs alimentar să beneficieze de protecția prin dreptul de autor. Alte întrebări s-ar mai putea fi referi la faptul dacă protecția prin dreptul de autor a unui gust se întemeiază exclusiv pe gust ca atare sau (și) pe rețeta produsului alimentar; ce trebuie să pretindă partea care invocă în cadrul unei acțiuni în contrafacere încălcarea drepturilor sale de autor asupra unui gust sau în ce mod trebuie să stabilească instanța, în cadrul unei proceduri în contrafacere, dacă gustul produsului alimentar al pârâtului coincide într-atât cu gustul produsului alimentar al reclamantului, astfel încât să existe o încălcare a drepturilor de autor?
Cum tehnologia avansează din ce în ce mai rapid, aşteptăm ca şi legislaţia să evolueze şi să fie mai permisivă, iar drepturile de autor să cuprindă o clasă mai largă de categorii pe care să le protejeze. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre protecţia unui gust, senzaţiile şi impresiile provocate de către acesta sunt subiective şi lipsite de un caracter concret, fiind dificil de evaluat pentru a permite protecţia drepturilor de autor. Aşadar, aşteptăm cu mare interes soluţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în această speţă, soluţie care va înlătura controversele şi va constitui precedent judiciar pentru toate litigiile ce vor urma pe acest subiect.
(sura foto: rtvoost.nl)
