Oficiul pentru Brevete și Mărci al SUA (USPTO) se află în sărbătoare, reuşind să înregistreze săptămâna aceasta brevetul cu numărul zece milioane. Brevetul a fost acordat societăţii de tehnologie şi inovare Raytheon pentru un sistem de detectare cu laser, autorul invenţiei fiind un inginer din cadrul companiei. Primul brevet american a fost acordat pe 31 iulie 1790 de către președintele în exerciţiu la acel moment, George Washington. Acesta a fost eliberat lui Samuel Hopkins pentru un proces de fabricare a potasiului, un ingredient utilizat în îngrășăminte. Acest număr de zece milioane de brevete înregistrate arată cât de repede a progresat ştiinţa în ultimul secol, ţinând cont de faptul că de la primul brevet înregistrat până la cel cu numărul 1 milion au trecut 120 de ani, iar de la brevetul cu numărul 9 milioane până la cel cu numărul zece milioane au trecut doar 3 ani şi 2 luni.
Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală (OMPI) a finalizat statistica privitoare la numărul de brevete, mărci si desene înregistrate la nivel mondial în anul 2016, iar datele arată că activitatea de înregistrare a crescut. Pentru brevete şi mărci, anul 2016 a reprezentat cel de-al şaptelea an consecutiv în care cererile de înregistrare au fost în creştere. Aplicaţiile pentru desene şi modele industriale s-au bucurat, de asemenea, de creşteri doi ani la rând.
În topul continentelor, Asia se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul total al aplicaţiilor depuse spre înregistrare. Acest lucru se datorează Chinei, care a se află pe primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul de aplicaţii de brevete, mărci şi desene/modele industriale. China a depus în anul 2016 un număr enorm de cereri, echivalentul a 43% din totalul cererilor de brevete mondiale. Statele Unite se află pe locul al doilea cu 19,4% şi Japonia pe trei cu 10%. Clasamentul societăţilor fruntaşe în domeniul brevetelor este ocupat pe primele poziţii de către ZTE, Huawei Technologies, ambele din China, şi Qualcom din Statele Unite.
În ceea ce priveşte mărcile, tot China se află pe primul loc la nivel mondial, cu 38% din totalul cererilor. La o distanţă uriaşă, cu 5,6%, se află Statele Unite, iar pe locul al treilea este Japonia cu doar 4,6% din totalul cererilor la nivel global. În ceea ce priveşte numărul de mărci internţionale înregistrate prin intermediul OMPI, primul loc este ocupat de Statele Unite ale Americii cu 7.730 de cereri depuse. Totuşi, compania franceză LÓreal se afla pe primul loc, cu 150 de cereri, urmată compania farmaceutică din Marea Britanie Glaxo Group cu 141 de cereri de marcă. Topul este continuat de producătorul auto german BMW cu 117 cereri, lanţul de magazine Lidl cu 112 cereri şi compania farma Novartis cu 94 de aplicaţii.
În legătură cu numărul de desene şi modele, tot China este ceea care deţine locul întâi, cu un procent de peste 50% din totalul cererilor la nivel mondial. Diferenţa dintre primul şi cel de-al doilea loc al clasamentului este uriaşă, de peste 40 de procente. Astfel, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) este clasat pe locul doi, cu 8,4%, iar pe locul trei se află Korea de Sud cu 5,6 procente din totalul cererilor. Domeniile de activitate pentru care s-au depus cele mai multe cereri de înregistrare a desenelor/modelelor sunt industria textilă, domeniul construcţiilor şi cel al publicităţii.
După cum se poate observa, domeniul proprietăţii intelectuale este unul dinamic şi în continuă creştere. Acest lucru are efecte pozitive la nivel mondial, dezvoltarea industriilor conducând implicit la creşterea şi dezvoltarea economiei globale. (sursa foto: wipo.com)