Rihanna, Puma Creeper şi cum poate fi pierdută noutatea designului prin divulgare

Într-o hotărâre pronunţată de Comisia de Apel din cadrul Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) privind anularea modelului european nr. 3320555-0002 care reprezenta pantoful sport Puma Creeper s-a considerat că modelul nu îndeplineşte condiţiile de noutate şi caracter individual prevăzute de lege pentru a fi sau, în acest caz, pentru a rămâne înregistrat.
Un model este considerat nou atunci când acesta nu a fost făcut public înainte de înregistrare sau, dacă a fost divulgat, atunci când se invocă o prioritate la inregistrare. În cazul modelului depus la înregistrare de PUMA, acesta a fost depus la înregistrare în anul 2016.
Dovezile prezentate împreună cu cererea de anulare pentru a dovedi divulgarea desenului sau modelului anterior includ, printre altele, trei postări pe Instagram încărcate de utilizatorul @badgalriri – RIHANNA, la 16 decembrie 2014. Aceste postări conțin imagini ale Puma Creeper și sunt anterioare perioadei de grație de 12 luni premergătoare datei de prioritate a modelului contestat. Având în vedere că afișarea unei imagini pe internet constituie un eveniment care poate fi clasificat drept „publicare”, prezentarea modelului de pantof pe contul de Instagram al Rihannei constituie un eveniment de divulgare.
Faptul că postările au fost puse la dispoziția publicului este confirmat și de faptul că acestea au primit numeroase comentarii și peste 300.000 de aprecieri. Dezvăluirea modelului, așa cum se arată în postările de pe Instagram, este susținută şi de o multitudine de articole de știri din surse independente. Articolele prezintă în mod vizibil aceste postări care afișează modelul și poartă o dată anterioară datei de prioritate a modelului contestat.
Caracterul individual al unui model este dat de impresia generală pe care o produce asupra utilizatorului informat şi trebuie să fie diferită de impresia generală produsă asupra unui astfel de utilizator de către orice desen sau model care a fost pus la dispoziția publicului înainte de data depunerii cererii de înregistrare sau, dacă se revendică o prioritate, înainte de data de prioritate.
PUMA a argumentat că prezentarea modelului pe Instagram nu poate fi considerată o dezvăluire deoarece publicul specializat care analizează caracterul individual al modelelor, în cazul de faţă specialişti din domeniul încălţămintei, nu a luat la cunoştinţă despre acest model.
PUMA nu a furnizat nicio dovadă care ar putea stabili că publicarea postărilor Instagram și a articolelor de știri ar fi insuficientă pentru a permite cercurilor specializate din Uniunea Europeană să cunoască modelul de pantof Puma Creeper. Pare mai rezonabil că cercurile specializate din sectorul încălțămintei vor efectua căutări de imagini pe internet sau vor utiliza alte criterii (de exemplu, cuvinte cheie, conținut sau titluri) atunci când explorează modelele disponibile pe piață. Acest lucru este susținut și de faptul că numirea Rihannei ca director de creație al Puma a atras o atenție semnificativă a presei din întreaga lume. Prin urmare, fotografiile de pe contul de Instagram al Rihannei purtând designul anterior aveau să devină cunoscute inclusiv cercurilor specializate, deoarece acestea au atras atenția mass-media.
Pentru analizarea caracterului individual al modelului s-a opus tocmai modelul prezentat în pozele din contul de Instagram al Rihannei. Deşi pantofii prezentau câteva elemente neesenţiale diferite, Comisia de Apel a considerat că aceste elemente nu sunt de natură să înlăture lipsa caracterului individual al modelului contestat şi a admis cererea de anulare a modelului reprezentat de pantofii sport Puma Creeper.
În concluzie, protejarea modelului unui produs în industria modei este deosebit de importantă pentru orice companie din acest domeniu care doreste să aibă exclusivitate pe design, iar pentru ca un produs să devină unul iconic, investiţiile în publicitate nu sunt suficiente. Totuşi, pe lângă recomandarea de înregistrare, această speţă ne arată cât de importantă este nedivulgarea produsului înainte de lansare, dar şi puterea reţelelor de socializare, care reprezintă astăzi un domeniu public şi, implicit, un loc unde poţi pierde noutatea unui produs printr-o simplă postare.
In acest moment, ca urmare a hotărârii Comisiei de Apel din cadrul Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), pantofii sport PUMA Creeper, realizaţi de celebra companie în colaborare cu Rihanna şi lansaţi în anul 2016 nu mai beneficiază de protecţie la nivel european ca model industrial.
(sursa foto: https://blog.klekt.com)