Utilizarea unei mărci tridimensionale în comerț într-o formă diferită de cea în care a fost înregistrată poate fi considerată o utilizare reală a mărcii respective?

În 2018, Trebor Robert Bilkiewicz a depus o cerere de revocare la Oficiul Uniunii Europene de Proprietate Intelectuală (EUIPO) a unei mărci tridimensionale, în temeiul articolului 58 din Regulamentul 2017/1001 privind marca europeană ce prevede decăderea din dreptul la marcă din cauza neutilizării acesteia.
Marca tridimensională contestată a fost înregistrată astfel:

şi a fost folosită pe piaţă împreună cu un ambalaj colorat pe care apar scrise cuvintele BIG BABY POP!, de asemenea înregistrate ca marcă, astfel:

Produsele vizate de marca în litigiu fac parte din clasa 30 şi se referă la produse de cofetărie, bomboane, dulciuri și șerbeturi.
În apărarea sa, solicitanta mărcii tridimensionale The Topps Company Inc. a prezentat dovezi pentru a stabili utilizarea reală a mărcii contestate, însă în anul 2020, divizia de anulare a admis cererea de revocare pentru toate produsele acoperite de marca contestată. The Topps Company a formulat recurs la Camera a doua de recurs a EUIPO, care a respins iniţial recursul, întrucât marca contopea elemente figurative și verbale suplimentare, formând astfel un alt semn. Ulterior, Tribunalul a concluzionat că elementele figurative și verbale care acoperă marca în litigiu, așa cum sunt utilizate, chiar dacă au facilitat determinarea originii comerciale a mărcii, nu au modificat caracterul distinctiv al acesteia.
Potrivit jurisprudenței, dobândirea caracterului distinctiv poate rezulta din utilizarea, ca parte a mărcii înregistrate, a unui element al acesteia și din utilizarea unei mărci separate în legătură cu marca înregistrată. În aceste cazuri, este suficient ca, în urma unei astfel de utilizări, categoria de persoane în cauză să perceapă efectiv produsele sau serviciile, desemnate exclusiv prin marca solicitată, ca provenind de la o anumită întreprindere. În plus, persoana care solicită înregistrarea trebuie să dovedească că numai această marcă, spre deosebire de orice altă marcă, identifică întreprinderea particulară de la care provin produsele.
În consecință, o marcă înregistrată care este utilizată numai ca parte a unei mărci compuse sau împreună cu o altă marcă trebuie să fie percepută în continuare ca un indicativ al originii produselor în cauză pentru ca această utilizare să fie acoperită de termenul „utilizare autentică” în sensul articolului 18 din Regulament.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat, de asemenea, că o marcă tridimensională ar putea fi utilizată împreună cu un element verbal, fără a pune neapărat sub semnul întrebării percepția consumatorului asupra formei produsului ca indicând originea comercială a acestuia. Faptul că marca BIG BABY POP! a facilitat determinarea originii comerciale a bomboanelor în cauză nu a fost de natură să modifice caracterul distinctiv al mărcii tridimensionale constând în forma sau aspectul acestor produse.
Deși este adevărat că, în cazul utilizării în comun a unei mărci tridimensionale cu o altă marcă, poate fi mai ușor de stabilit modificarea caracterului distinctiv al mărcii tridimensionale decât modificarea caracterului distinctiv al celeilalte mărci, trebuie să se rețină că, în sectorul relevant al cofetăriilor și al bomboanelor, combinarea unei forme tridimensionale cu elemente verbale sau figurative suplimentare este relativ comună. Întrucât marca în cauză avea un caracter distinctiv mediu (forma biberonului pentru dulciuri din zahăr și bomboane), s-a considerat că elementele figurative și verbale care acopereau marca în litigiu, așa cum sunt utilizate, chiar dacă ar fi putut facilita determinarea originii comerciale a produsului, nu au modificat caracterul distinctiv al mărcii contestate.
În ceea ce privește elementele figurative și verbale incluse în marca contestată, Tribunalul a reținut că marca BIG BABY POP!, deși ocupa într-adevăr o parte semnificativă a suprafeței produsului, aceasta făcea aluzie la forma biberonului.
Tribunalul a motivat că cerințele care se aplică verificării utilizării reale a unei mărci, în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 privind marca europeană, sunt analoge cu cele referitoare la dobândirea caracterului distinctiv prin utilizare în scopul înregistrării. În plus, faptul că publicul relevant poate să fi recunoscut marca tridimensională contestată ca făcând trimitere la o altă marcă care desemna aceleași produse și care a fost utilizată împreună cu marca în litigiu nu înseamnă neapărat că această marcă nu a fost utilizată.

Ţinând cont de jurisprudența din ce în ce mai abundentă privind mărcile neconvenţionale, Tribunalul UE a constatat că utilizarea unei mărci europene tridimensionale cu elemente figurative și verbale suplimentare faţă de felul în care a fost înregistrată nu a modificat caracterul distinctiv al mărcii respective. Ca urmare, înregistrarea nu a putut fi revocată din cauza neutilizării. (sursa foto: https://euipo.europa.eu)

(articol documentat si redactat de jurist Alexandra BELCHIM – Consultant PI ProtectMARK)

RedBull și Bullards

Cunoscuta companie producătoare de băuturi energizante Red Bull a pierdut procesul cu Bullards, un mic producător de gin din Norwich. Lupta din punct de vedere legal dintre cele două companii a pornit de la cuvântul “bull” ce se întâlnește în denumirile ambelor firme.
Bullards a fost fondată în 1837 de Richard Bullard, producând bere și importând vin și băuturi spirtoase, înainte de a fi preluată de către fabrica națională de bere Watneys în 1963. După o pauză de câțiva ani, brandul Bullards a reapărut pe piață în anul 2015, având drept obiect principal de activitate producția de gin. Ca urmare a reinventării brandului și pentru a asigura protecția acestuia, reprezentanții companiei Bullards Spirits au dorit să înregistreze denumirea la Oficiul de Proprietate Intelectuală din Marea Britanie(UKIPO). Clasele de produse și servicii pentru care aceștia au depus marca la înregistrare cuprindeau printre altele băuturi alcoolice, băuturi non-alcoolice, băuturi energizante dar și organizarea de evenimente și servicii de furnizare de băuturi și alimente.
După depunerea cererii de înregistarare a mărcii Bullards, compania a primit o scrisoare de la reprezentanții firmei de băuturi energizante Red Bull prin care se specifica faptul că marca Bullards este similară cu marca Red Bull, ambele mărci fiind alcătuite cu termenul “bull” și astfel existând un pericol de confuzie în rândul consumatorilor. Pentru a soluționa acestă problemă, reprezentanții Red Bull au solicitat companiei Bullards Spirits să nu înregistreze denumirea pentru o serie de produse și servicii printre care se numărau: băuturi energizante, bauturi non-alcoolice și organizarea de evenimente.
Deși o bătălie din punct de vedere legal cu o companie atât de cunoscută precum Red Bull ar fi reprezentat o provocare pentru orice firmă și poate chiar un motiv de a face un pas înapoi, reprezentanții Bullards Spirits au ales să nu se lase descurajați și să mearga mai departe cu procesul de înregistrare al mărcii. Aceștia nu intenționau să producă băuturi energizante însă au considerat neîntemeiată cerința de a nu înregistra marca pentru organizarea de evenimente și de asemenea, își doreau să apară pe piață și cu băuturi tonice care să se potrivească cu ginul deja produs.
Reprezentanții companiei Red Bull au continuat cu introducerea unei opoziții la Oficiul de Proprietate Intelectuală din Marea Britanie împotriva înregistrării mărcii Bullards. Aceștia au susținut pe lângă argumentele anterior prezentate, și faptul că firma producătore de gin din Marea Britanie, dorește să profite de renumele mărcii Red Bull. Toate aceste argumente nu au fost însă suficiente pentru a le asigura victoria celor de la Red Bull, opoziția acestora fiind respinsă. În decizia Oficiului de Proprietate Intelectuală din Marea Britanie, a fost subliniat faptul că, deși mărcile au în comun termenul “bull”, marca Bullard nu poate fi considerată o extensie a brandului Red Bull. Chair dacă decizia poate fi atacată cu apel de către reprezentanții Red Bull, aceasta reprezintă un pas important pentru campania Bullards Spirits.
Red Bull nu se află însă la prima încercare de a-și intimida competiția, în anul 2013 aceștia au amenințat cu o acțiune în justiție fabrica de bere Redwell, situată tot în orașul Norwich. Conflictul s-a terminat însă rapid, reprezentanții firmei de băuturi energizante declarând la scurt timp că nu a existat nicio dispută.

(sursa foto: eveningnews24.co.uk)

Rihanna, Puma Creeper şi cum poate fi pierdută noutatea designului prin divulgare

Într-o hotărâre pronunţată de Comisia de Apel din cadrul Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) privind anularea modelului european nr. 3320555-0002 care reprezenta pantoful sport Puma Creeper s-a considerat că modelul nu îndeplineşte condiţiile de noutate şi caracter individual prevăzute de lege pentru a fi sau, în acest caz, pentru a rămâne înregistrat.
Un model este considerat nou atunci când acesta nu a fost făcut public înainte de înregistrare sau, dacă a fost divulgat, atunci când se invocă o prioritate la inregistrare. În cazul modelului depus la înregistrare de PUMA, acesta a fost depus la înregistrare în anul 2016.
Dovezile prezentate împreună cu cererea de anulare pentru a dovedi divulgarea desenului sau modelului anterior includ, printre altele, trei postări pe Instagram încărcate de utilizatorul @badgalriri – RIHANNA, la 16 decembrie 2014. Aceste postări conțin imagini ale Puma Creeper și sunt anterioare perioadei de grație de 12 luni premergătoare datei de prioritate a modelului contestat. Având în vedere că afișarea unei imagini pe internet constituie un eveniment care poate fi clasificat drept „publicare”, prezentarea modelului de pantof pe contul de Instagram al Rihannei constituie un eveniment de divulgare.
Faptul că postările au fost puse la dispoziția publicului este confirmat și de faptul că acestea au primit numeroase comentarii și peste 300.000 de aprecieri. Dezvăluirea modelului, așa cum se arată în postările de pe Instagram, este susținută şi de o multitudine de articole de știri din surse independente. Articolele prezintă în mod vizibil aceste postări care afișează modelul și poartă o dată anterioară datei de prioritate a modelului contestat.
Caracterul individual al unui model este dat de impresia generală pe care o produce asupra utilizatorului informat şi trebuie să fie diferită de impresia generală produsă asupra unui astfel de utilizator de către orice desen sau model care a fost pus la dispoziția publicului înainte de data depunerii cererii de înregistrare sau, dacă se revendică o prioritate, înainte de data de prioritate.
PUMA a argumentat că prezentarea modelului pe Instagram nu poate fi considerată o dezvăluire deoarece publicul specializat care analizează caracterul individual al modelelor, în cazul de faţă specialişti din domeniul încălţămintei, nu a luat la cunoştinţă despre acest model.
PUMA nu a furnizat nicio dovadă care ar putea stabili că publicarea postărilor Instagram și a articolelor de știri ar fi insuficientă pentru a permite cercurilor specializate din Uniunea Europeană să cunoască modelul de pantof Puma Creeper. Pare mai rezonabil că cercurile specializate din sectorul încălțămintei vor efectua căutări de imagini pe internet sau vor utiliza alte criterii (de exemplu, cuvinte cheie, conținut sau titluri) atunci când explorează modelele disponibile pe piață. Acest lucru este susținut și de faptul că numirea Rihannei ca director de creație al Puma a atras o atenție semnificativă a presei din întreaga lume. Prin urmare, fotografiile de pe contul de Instagram al Rihannei purtând designul anterior aveau să devină cunoscute inclusiv cercurilor specializate, deoarece acestea au atras atenția mass-media.
Pentru analizarea caracterului individual al modelului s-a opus tocmai modelul prezentat în pozele din contul de Instagram al Rihannei. Deşi pantofii prezentau câteva elemente neesenţiale diferite, Comisia de Apel a considerat că aceste elemente nu sunt de natură să înlăture lipsa caracterului individual al modelului contestat şi a admis cererea de anulare a modelului reprezentat de pantofii sport Puma Creeper.
În concluzie, protejarea modelului unui produs în industria modei este deosebit de importantă pentru orice companie din acest domeniu care doreste să aibă exclusivitate pe design, iar pentru ca un produs să devină unul iconic, investiţiile în publicitate nu sunt suficiente. Totuşi, pe lângă recomandarea de înregistrare, această speţă ne arată cât de importantă este nedivulgarea produsului înainte de lansare, dar şi puterea reţelelor de socializare, care reprezintă astăzi un domeniu public şi, implicit, un loc unde poţi pierde noutatea unui produs printr-o simplă postare.
In acest moment, ca urmare a hotărârii Comisiei de Apel din cadrul Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), pantofii sport PUMA Creeper, realizaţi de celebra companie în colaborare cu Rihanna şi lansaţi în anul 2016 nu mai beneficiază de protecţie la nivel european ca model industrial.
(sursa foto: https://blog.klekt.com)

Mărcile înregistrate: gardienii din Metavers

„Metavers” a devenit un cuvânt la modă în numeroase industrii în ultimii ani, odată cu anunțul Facebook din octombrie anul trecut că își va schimba denumirea în Meta, aratând unde își poziționează compania viitorul. Deși ideea unui „metavers” ne-a mai fost prezentată prin platforme precum Second Life, de data aceasta adoptarea pe scară largă pare mai probabilă, cu companii precum Alphabet, Meta și Microsoft care investesc în mod colectiv miliarde de dolari în dezvoltarea tehnologiei pentru metavers. Creșterea metaversului a ridicat întrebări importante în sfera proprietății intelectuale, în special în ceea ce privește mărcile comerciale.

Atunci când se solicită o marcă, este necesar să se precizeze produsele sau serviciile pentru care marca va fi utilizată. Odată ce o cerere a fost depusă, nu mai este posibilă extinderea acestei liste de bunuri și servicii ulterior. Prin urmare, adoptarea rapidă și extinsă a noilor tipuri de produse și servicii pe o piață, poate fi adesea problematică pentru cei care dețin mărci comerciale existente, mărci care au fost potențial înregistrate într-un moment în care acele produse și servicii nu existau și nici măcar nu erau avute în vedere.

Extinderea recentă a interesului pentru metavers a determinat companii precum Nike, Crocs și Puma, împreună cu numeroase altele, să depună noi cereri de mărci comerciale pentru a se asigura că mărcile lor sunt protejate în metavers. Lista de mai jos prezintă doar câteva exemple de bunuri acoperite de aceste noi aplicații:

• Bunuri virtuale descărcabile, și anume, programe de calculator care includ încălțăminte, îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, ochelari, genți, genți de sport, rucsacuri, echipamente sportive, artă, jucării și accesorii pentru utilizare online și în lumi virtuale online – Nike
• Media digitale descărcabile, și anume, active digitale, obiecte digitale de colecție, jetoane digitale și jetoane nefungibile (NFT) – Crocs
• Bunuri virtuale descărcabile, și anume, programe de calculator care includ încălțăminte, îmbrăcăminte, articole pentru acoperirea capului, ochelari, genți, genți de sport, rucsacuri, echipamente sportive, artă, jucării și accesorii pentru utilizare online și în lumi virtuale online – Puma
• Bunuri virtuale descărcabile, și anume, programe de calculator care includ programe de îmbrăcăminte, încălțăminte, articole pentru cap, articole sportive și accesorii pentru utilizare în lumi virtuale online – Under Armour

Litigiile privind mărcile au apărut deja ca urmare a acestei schimbări tehnologice și culturale către metavers, demonstrată cel mai frecvent de cauza în curs Hermès împotriva Mason Rothschild (vezi aici). Deși acest caz se referă la NFT mai degrabă decât la metaversul în sine, aceste două tehnologii sunt strâns legate: un NFT este un simbol care reprezintă proprietatea asupra unui bun digital. Aceste bunuri digitale pot fi apoi utilizate într-o varietate de platforme metaverse, cum ar fi: AltSpace VR, Decentraland și Horizon.

În cazul Hermès, artistul Mason Rothschild a creat și vândut recreări digitale ale genților Hermès Birkin, numindu-le „Meta-Birkins” și vânzându-le pe piețele NFT. Vânzările acestor NFT au acumulat în jur de 450.000 USD în Ethereum la acel moment (Ethereum (ETH) este o criptomonedă populară care este adesea folosită pentru a cumpăra și vinde NFT).

Valoarea acestor vânzări ilustrează motivul interesului terților și potențialele oportunități financiare disponibile companiilor care nu operează încă în spațiul digital.

Deși marca BIRKIN este renumită în lumea modei de lux, înregistrarea mărcii Hermès pentru marcă în SUA acoperă doar bunuri fizice, cum ar fi „gențile de mână”. În mod special, clasificarea nu include bunuri virtuale sau NFT, ceea ce a deschis o dezbatere dacă Rothschild încalcă de fapt marca Hermès BIRKIN.

Un aspect interesant care a apărut deja în cauza Hermès este că, într-o hotărâre cu privire la o cerere de respingere a cauzei, judecătorul a făcut o distincție între articolele care sunt purtate și articolele care nu pot fi purtate într-un mediu virtual. În cazul Meta-Birkins a lui Mason Rothschild, acestea erau doar imagini, nu genți virtuale purtabile. Deși aceste imagini ar fi putut fi folosite în metaversuri ca piese decorative, de exemplu pentru case virtuale, s-a sugerat că ar putea exista o diferență în modul în care piesele decorative și articolele purtabile, fiind văzute diferit în metaverse de către instanțele de judecată. Este posibil ca jurisprudența în acest domeniu să se dezvolte semnificativ pe măsură ce mai multe cazuri referitoare la probleme legate de mărcile comerciale din metavers ajung în instanțe. Pentru a sublinia și mai mult importanța asigurării protecției pentru aceste noi tipuri de bunuri și servicii, este important să se ia în considerare dreptul exclusiv asupra mărcii, obținut ca urmare a inregistrării.

Contrar concepției greșite obișnuite, nu există un „metavers” singular, care să cuprindă totul. La fel ca în cazul platformelor de social media, dificultatea aplicării mărcilor comerciale în metavers va fi volumul aproape nelimitat de conținut disponibil de pe mai multe platforme. Mai jos este o listă cu câteva metavers-uri populare:

• Horizon (deținut de Meta)
• Alt Space VR (deținut de Microsoft)
• Decentraland
• Chat VR
• Roblox

Acestea sunt doar o mică selecție a platformelor metaverse existente în prezent, un număr care va crește cu siguranță în viitor. Dacă, atunci când luați decizii IP legate de metavers, vă simțiți copleșit de tot jargonul tehnologic, este util să echivalați termenul „metavers” cu „social media”. În primul rând, deși există mai multe platforme, toate ocupă un spațiu similar; în al doilea rând, aplicarea mărcilor comerciale pe platformele metaverse se va face într-un mod similar cu modul în care drepturile sunt aplicate pe platformele de social media, prin faptul că solicitarea de eliminare din platformă a celor care folosesc marcile fără acordul titularului va trebui să fie depusă pe fiecare platformă metaverse în parte.

Exercitarea drepturilor pe platformele de rețele sociale poate fi dificilă chiar și atunci când aveți drepturi asupra unor mărci înregistrate, majoritatea platformelor solicită dovada înregistrării atunci când este depusă o cerere în protejarea mărcii. În viitor, este, prin urmare, important ca întreprinderile să își protejeaze mărcile în mod corespunzător și devine necesar pentru noile cereri de mărci comerciale ca acestea să fie depuse pentru toate produsele care vor fi utilizate în metavers.

Faptul că firme precum Nike depun cereri noi chiar în acest scop sugerează că există o schimbare în curs de desfășurare care va deveni în curând relevantă pentru mult mai multe companii, nu doar din industria tehnologiei, ci și pentru cele care operează în alte domenii, cum ar fi modă și bunuri de larg consum. De neconceput în urmă cu câțiva ani, pentru astfel de afaceri, se pare că protejarea mărcilor pentru bunuri și servicii digitale poate fi în curând la fel de importantă ca și protejarea lor pentru bunuri și servicii reale.

Având în vedere creșterea recentă a numărului de cereri care acoperă bunuri virtuale și NFT, Oficiul European a publicat recent ghiduri cu privire la abordarea pe care o va adopta pentru clasificarea acestor bunuri. Îndrumarea este în conformitate cu abordarea propusă în cazul Hermès și întărește nevoia deținătorilor de drepturi de a-și consolida portofoliile.

EUIPO a confirmat că bunurile virtuale trebuie tratate ca și conținut digital sau imagini, deci vor fi adecvate unei clase de bază referitoare la bunuri digitale, indiferent de clasa în care s-ar regăsi versiunea reală a bunurilor. Va fi necesar să se precizeze conținutul sau imaginile la care se referă bunurile virtuale: de exemplu, „bunuri virtuale descărcabile, și anume îmbrăcăminte digitală”. În mod similar, pentru NFT, solicitanții vor trebui să precizeze tipul de articol digital care este autentificat de NFT – termenul „jetoane nefungibile” în sine nu va fi acceptabil. Nu vor exista modificări ale serviciilor legate de bunuri virtuale și NFT, acestea vor fi clasificate pe baza principiilor actuale de clasificare.

Având în vedere jurisprudența în curs și acest tip de îndrumări privind drepturile de proprietate intelectuală, va fi interesant de văzut în viitor cum se va dezvolta comparația dintre bunurile virtuale și bunurile reale corespunzătoare și în alte domenii, mai ales în cazul acțiunilor în opoziție între mărcile comerciale.
(sursa foto: metaversenews.com)

Motivul pentru care Louis Vuitton şi-a pierdut protecţia asupra pattern-ului „Damier Azur”

Marca figurativă sub denumirea „Damier Azur” de la Louis Vuitton este suficient de distinctivă pentru a fi considerată o marcă comercială?

Această problemă a reintrat în atenţia judecătorilor de la Alicante, după ce, în anul 2020 Tribunalul UE a concluzionat că, deși camera a doua de recurs a EUIPO a avut dreptate în excluderea caracterului distinctiv inerent al mărcii în litigiu, nu a efectuat o evaluare adecvată a probelor prezentate de Vuitton în susținerea caracterului distinctiv dobândit al mărcii, care face obiectul unei înregistrări internaționale care desemnează, printre altele, teritoriul Uniunii Europene, în ceea ce privește produsele din clasa 18, respectiv pentru genţi, poşete şi alte articole din piele.
Modelul Damier Azur este aplicat pe poşetele Louis Vuitton sub forma pătrăţelelor unei table de şah în alb şi bleumarin sau roz şi bej, fiind prezent în toate colecţiile Louis Vuitton.
În 2021, Camera a cincea de recurs a concluzionat (R 1307/2020-5) că probele Vuitton nu erau în esență suficient de bune pentru a susține o constatare a caracterului distinctiv dobândit a mărcii reprezentând modelul în formă de pătrăţele Damier Azur. În special, instanţa de recurs a considerat că Vuitton nu a demonstrat caracterul distinctiv dobândit în raport cu următoarele state membre ale Uniunii Europene: Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia, Slovenia și Bulgaria.
Inevitabil, a urmat un nou apel din partea Tribunalului UE. Se pare că EUIPO a avut dreptate, iar Tribunalul a stabilit că Vuitton nu a furnizat nicio dovadă convingătoare a caracterului distinctiv dobândit al modelului Damier Azur. Astfel, Tribunalul a reamintit că o marcă poate dobândi caracter distinctiv prin utilizare. Toate acestea implică faptul că titularul furnizează dovezi care demonstrează că „cel puțin o proporție semnificativă a publicului relevant identifică produsele sau serviciile în cauză ca provenind de la o anumită întreprindere, datorită mărcii respective”.
Mai mult, atunci când se stabilește dacă o marcă a dobândit caracterul distinctiv prin utilizare trebuie luate în considerare aspecte precum: cota de piață deținută de marcă; cât de intensivă, răspândită geografic și de lungă durată a fost utilizarea mărcii; suma investită de întreprindere în promovarea mărcii; proporția clasei relevante de persoane care, datorită semnului, identifică produsul ca provenind de la o anumită întreprindere; declarații ale camerelor de comerț și industrie sau ale altor asociații comerciale și profesionale, precum şi sondaje de opinie.

Problema celor de Louis Vuitton a fost legată de întinderea ariei geografice în care marca a dobândit caracterul distinctiv prin utilizare, respectiv în Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia, Slovenia și Bulgaria. Tribunalul a statuat că „în ceea ce privește o marcă lipsită de caracter distinctiv ab initio în toate statele membre poate fi înregistrată numai dacă este dovedită dobândirea caracterului distinctiv prin utilizarea pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Aceasta nu înseamnă că trebuie furnizate dovezi în legătură cu fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE, dar este necesar să se dovedească caracterul distinctiv dobândit pe întreg teritoriul UE și nu doar o parte substanțială sau majoritatea unui astfel de teritoriu”. Astfel, Tribunalul a respins – ca neîntemeiată – afirmația potrivit căreia Letonia și Lituania ar fi apropiate geografic și cultural de Polonia și Suedia (state membre pentru care au fost acceptate dovezi ale caracterului distinctiv dobândit), în timp ce Bulgaria, Slovacia și Slovenia ar fi apropiate de România, stat în care caracterul distinctiv a fost dobândit prin utilizare.
Din cauza faptului că Louis Vuitton nu a reuşit să facă dovada caracterului distinctiv dobândit în Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia, Slovenia și Bulgaria, a pierdut protecţia ca marcă europeană asupra faimosului desen cu pătrăţele Damier Azur aplicat pe poşete.
Această decizie este destul de concludentă cu privire la dificultatea menținerii înregistrării unei mărci mai puțin convenționale, chiar şi în situatia în care mara apartine unei companii renumite ca Louis Vuitton, iar procedura de constatare a caracterului distinctiv dobândit nu este nicidecum una ușoară.
(sursa foto: https://us.louisvuitton.com/)

Creațiile casei de modă Jean Paul Gaultier contestate de Galeriile Uffizi

Italia este un centru al culturii și al artei exprimate în numeroase domenii precum literatura, arhitectura, muzica și în special pictura. Pentru a se asigura că își protejează cât mai bine patrimoniul cultural, Italia a încercat să găsească o metodă cât mai eficientă și astfel a adoptat “Codul patrimoniului cultural și al peisajului”. Acesta este menit să împiedice folosirea neautorizată a operelor de artă care fac parte din patrimoniul artistic și cultural public italian. Cei care doresc totuși să le utilizeze trebuie să obțină acordul autorităților italiene și să plătească o anumită sumă, stabilită în baza numărului de articole comercializate.
În general, marii creatori de modă cunosc și respectă regulile stabilite de statul italian, dar acesta nu este și cazul designerului francez Jean Paul Gaultier. Galeria Uffizi din Italia a dat în judecată casa de modă franceză Jean Paul Gaultier pentru utilizarea neautorizată a imaginilor cu celebra pictură “Nașterea lui Venus”, a pictorului Sandro Botticelli. Opera pictorului italian se află în colecția Galeriei Uffizi din Florența și reprezintă un simbol al Renașterii italiene, fiind o înfățișare a zeiței Venus, zeița frumuseții și a dragostei. Deși nu mai poate face obiectul protecției drepturilor de autor, fiind în domeniul public, pictura “Nașterea lui Venus” este protejată de utilizarea în scop comercial, prin prevederile “Codul patrimoniului cultural și al peisajului” din Italia.
Designerul Jean Paul Gaultier a utilizat în colecția sa “Le Musée”, imagini ale operei “Nașterea lui Venus”, imprimându-le pe diverse obiecte vestimentare, printre care eșarfe, tricouri sau corsete. Imaginile au fost folosite fără acordul autorităților italiene și astfel, după publicarea creațiilor pe site-ul casei de modă și pe rețelele de socializare, reprezentanții Galeriei Uffizi s-au sesizat. Muzeul italian folosește un software special pentru a afla dacă operele de artă ce se află în administrarea lor sunt utilizate în scop comercial, pentru vânzarea diverselor produse în mediul online.

În încercarea de a găsi o soluție potrivită pentru ambele părți, Eike Schmidt, directorul Galeriilor Uffizi a trimis în luna aprilie a acestui an o scrisoare oficială către casa de modă Jean Paul Gaultier, prin le care solicitau fie să retragă de pe piața linia vestimentară, fie să ajungă la o înțelegere din punct de vedere finaciar. Solicitarea galeriei de artă a rămas însă fără un răspuns din partea designerului francez, articolele de îmbrăcăminte fiind în continuare promovate în mediul online cu sume cuprinse între 150 si 590 de euro.

Lipsa de reacție a designerului Jean Paul Gaultier a determinat Galeria Uffizi să apeleze la măsuri mai drastice și astfel, reprezentanții galeriei au dat în judecată casa de modă Jean Paul Gaultier, solicitând daune de aproximativ 100.000 de euro, o sumă mică ținând cont de publicitatea de care a beneficiat după acest incident, sumă pe care Jean Paul Gaultier ar putea-o plăti fără prea multe obiecții.
Jean Paul Gaultier, creatorul de modă francez, care și-a lansat propriul brand în anul 1982, este cunoscut drept “copilul teribil al modei”, datorită stilului său controversat. Acesta se pare că nu se află la prima încercare de a-și arăta atractia față de opera “Nașterea lui Venus” a lui Botticelli, designerul publicând pe pagina de Facebook, în anul 2020, o imagine cu o reinterpretare a tabloului realizată de artistul Samuel Sallout. Reinterpretarea îl înfățișează pe Jean Paul Gaultier în locul zeiței Venus, în timp ce o muză îi oferă una din piesele iconice realizate de el și anume o bluză marinière.

(sursa foto: theguardian.com)

Lidl obligat să îşi topească iepuraşii de ciocolată în Elveţia


(Iepuraşul Lidl(stânga) vs. Iepuraşul Lind (dreapta) foto: Katherine Anne Rose/The Guardian)

Iepurașul de ciocolată învelit în folie de culoare aurie, având o panglică roșie și un clopoțel mic și așezat într-o postură ghemuită – vândut în diferite dimensiuni și unul dintre cele mai bine vândute produse ale brandului elvețian Lindt & Sprüngli, în special în preajma Paștelui, sărbătorește o victorie legală, după ce cea mai înaltă instanță din Elveția a decis că merită protecție împotriva produselor imitatoare, inclusiv a celor produse și comercializate de retailer-ul Lidl.
Printr-o hotărâre recentă, Curtea Federală din Lausanne, instanţa supremă a ţării, a decis că marca tridimensională sub formă de iepuraş de ciocolată învelit în folie aurie este o marcă de renume. În susţinerea renumelui acestei mărci au contact foarte mult sondajele de opinie realizate de Lindt, din care a reieşit că publicul din Elveţia cunoaşte marca şi produsul de ciocolată sub formă de iepuraş şi asociază acest produs cu compania Lindt.
În urma acestei hotărâri, Curtea Federală din Elveţia a acordat câştig de cauză companiei Lindt în lupta cu retailer-ul german Lidl, care comercializa iepuraşi de ciocolată asemănători, întorcând o hotărâre pronunţată anul trecut de instanţa comercială din Elveţia impotriva Lindt, care a considerat că produsele nu sunt similare.
Hotărârea mai prevede că Lidl trebuie să retragă de la comercializare de pe piaţa elveţiană produsele similare şi să distrugă stocurile rămase. Deşi la prima vedere pare o hotărâre dură împotriva Lidl, argumentele Curţii privind această din urmă măsură au fost că ea nu este disproporţionată întrucât, deşi produsele similare trebuie distruse, ciocolata în sine nu, putând fi topită şi transformată în alte produse.
Hotărârea Curţii Federale din Elveţia este cu atât mai importantă cu cât este acordată de instanţa supremă a ţării, neputând fi contestată. De asemenea, este recunoscut renumele unei mărci tridimensionale, lucru care atestă promovarea intensă de care a beneficiat acest produs pentru a fi recunoscut de consumatori ca o marcă de renume. Hotărârea creează un precedent pentru Lindt în viitoarele sale acţiuni în contrafacere privind protecţia mărcii tridimensionale, competitorii trebuind să se gândească de mai multe ori înainte să lanseze pe piaţă un produs similar.
În cei 22 de ani de la înregistrarea mărcii tridimensionale sub formă de iepuraş de ciocolată, compania Lindt a mai castigat o bătălie la un tribunal din Viena impotriva producătorului de ciocolată rival austriac Hauswirth, interzicând acestuia să mai producă iepurași similari cu cei ai Lindt.

Procesul HERMES ar putea influența viitorul NFT-uilor


(sursa foto:holrmagazine.com)

Artă sau incalcare a marcilor comerciale?
Pe 14 ianuarie, casa de modă franceză Hermès International l-a dat în judecată pe artistul Mason Rothschild pentru încălcarea mărcii înregistrate BIRKIN, imediat după lansarea MetaBirkins – o colecție de 100 de genți NFT Birkin acoperite cu blană artificială într-o gamă largă de culori și modele.
Gențile reale Hermès Birkin sunt notoriu de scumpe și greu de obținut, ceea ce le face o alegere de top pentru elita societății. Pentru a achiziționa una dintre aceste genți râvnite, trebuie să dezvolți o relație cu un reprezentant de vânzări, să stabilești un istoric de achiziție și să-ți demonstrezi aprecierea și cunoștințele despre brand de-a lungul timpului. Având în vedere această listă completă de cerințe, nu este surprinzător faptul că marca de lux axată pe exclusivitate face tot posibilul pentru a elimina replicile – chiar și versiunile NFT.
Depus în Districtul de Sud din New York, acest caz aduce noi probleme peisajului juridic care forțează intersecția dreptului proprietății intelectuale, tehnologiei și modei.

Echilibrarea „expresiei artistice” cu arta din lumea reală
În plângerea sa de 47 de pagini, Hermès susține că NFT-urile MetaBirkins ale lui Mason Rothschild încalcă marca de lux Birkin a mărcii de lux, care datează din 1984. Datorită puterii imense pe care o are marca Birkin, Hermès consideră că colecția NFT a lui Rothschild „ar putea provoca confuzie în randul consumatorilor” și “inducerea în eroare a publicului”, așa cum este subliniat în Legea Lanham – statutul federal care guvernează mărcile comerciale, mărcile de servicii și concurența neloială din S.U.A.
În plus, Hermès afirmă că Rothschild nu numai că nu avea permisiunea de a folosi marca Birkin, dar a profitat în mod vizibil de pe urma utilizării neautorizate a mărcii prin vânzarea și revânzarea NFT-urilor.
De cealaltă parte, în centrul argumentelor lui Rothschild se află ideea că ar trebui să i se permită „să creeze artă bazată pe interpretările sale si ale lumii din jurul lui”. Rothschild a susținut o apărare de „utilizare loială”, făcând referire în mod specific la seria Campbell Soup Cans a lui Andy Warhol ca justificare pentru motivul pentru care ar trebui să poată continua să comercializeze și să-și promoveze colecția MetaBirkins NFT.
În timp ce arta lui Warhol părea identică cu binecunoscutele articole de băcănie din supă Campbell, atingerea și expresia personală a artistului au fost vizibile prin ușoare variații ale literelor și simbolurilor. Rothschild susține că ceea ce a făcut cu MetaBirkins nu este diferit de campania de 32 de lucrări a lui Warhol – dovadă a faptului ca el vinde doar „expresia” Birkin-ului, mai degrabă decât să încerce să transmită opera de artă ca fiind afiliată cu lucrul real.
Vorbind despre argumentele lui Rothschild, Hermès spune că Rothschild pur și simplu „căută să-și marească veniturile schimbând protecțiile din „viața reală” ale casei de moda Hermès cu „drepturi virtuale”, alegând să valorifice un brand deja de succes pentru a genera profituri pentru el însuși.

Moțiunea lui Rothschild de respingere a cazului a fost respinsă
Pe 6 mai 2022, judecătorul a respins Moțiunea de respingere depusă în martie de Rothschild, permițând ca procesul Hermès să continue.
Un alt element esențial al argumentului lui Rothschild din Moțiunea de 33 de pagini este „expresia artistică”, explicând că NFT-urile MetaBirkins sunt opere de artă care oferă comentarii „cu privire la cruzimea față de animale inerentă fabricării genților sale din piele extrem de scumpe, Hermès. Mai exact, el spune că NFT-urile MetaBirkins „nu sunt genți de mână” și „nu au nimic altceva decât sens”.
În calitate de artist, Rothschild spune că artiștii sunt „în general liberi să aleagă subiectele pe care le abordează” și „să descrie obiectele care există în lume așa cum le văd”. Potrivit lui Rothschild, NFT-urile MetaBirkins descriu „genți Birkin cu blană, reflectând comentariul său despre cruzimea față de animale din industria modei și mișcarea de a găsi alte alternative pentru piele”.
În Moțiune, Rothschild face referire la conservele de supă Campbell ale lui Andy Warhol care sunt sinonime cu ceea ce face el cu colecția sa NFT – deoarece MetaBirkins „nu sunt active comercializabile”.
Un alt argument al lui Rothschild este legat de utilizarea NFT-urilor ca formă de autentificare. În Moțiune, Rothschild subliniază utilizarea NFT-urilor ca un „nou mecanism tehnologic”. El spune că „NFT-urile sunt pur și simplu un cod care indică un activ digital” și nimic mai mult.

Stabilirea stadiului pentru modul în care legea IP este aplicată NFT-urilor
În timp ce alte cazuri precum Nike/StockX și Miramax/Quentin Tarantino sunt, de asemenea, în litigiu activ, procesul Hermès împotriva lui Rothschild va pregăti cu siguranță scena pentru modul în care proprietatea intelectuală este aplicată în lumea activelor digitale și a NFT-urilor. Pe măsură ce tot mai multe mărci de lux intră în metavers și își lansează proiectele NFT aferente, instanțele vor fi obligate să cântărească limitele și parametrii a ceea ce înseamnă introducerea originalității, echilibrând în același timp expresia artistică și dreptul de a crea.
Deși Hermès nu operează în prezent în metavers , va fi interesant de văzut cum rezultatul acestui caz modelează perspectiva generală a mărcii asupra modului în care lumea evoluează și se schimbă în jurul acestuia.

„DANISH” FETA ?


(sursa foto: harrisfarm.com.au)

Din 2002, brânza FETA este un produs cu Denumire de Origine Protejată (DOP) în Uniunea Europeană. În conformitate cu legislația UE relevantă, numai brânzeturile produse în mod tradițional în anumite zone ale Greciei, care sunt făcute din lapte de oaie sau dintr-un amestec de oaie și până la 30% din laptele de capră din aceeaşi zonă, pot fi numite FETA.
Într-o hotărâre pronunțată recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a constatat că Danemarca și-a încălcat obligațiile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 privind schema de calitate pentru produsele agricole și alimentare, prin faptul că nu a oprit utilizarea Denumirii de Origine Protejată (DOP) greceşti FETA pentru brânza produsă în Danemarca și destinată exportului în afara UE (Cauza C-159/20).
Hotărârea Curţii vine ca urmare a două plângeri ale Comisiei Europene împotriva Danemarcei privind producția pentru exportul de brânză sub denumirea de Feta, adică: „Feta daneză” și „brânză Feta daneză”. Potrivit Comisiei, Danemarca și-a încălcat obligațiile în temeiul art. 13(3) Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, prin slăbirea poziției UE în negocierile internaționale privind protecția denumirilor protejate, brânza feta neputând fi produsă decât pe teritoriul Greciei şi doar din lapte de origine grecească.
Danemarca nu a contestat faptul că o astfel de producție a avut loc pe teritoriul său. Cu toate acestea, a susținut că art. 13(3) Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 nu ar acoperi exporturile.
În temeiul art. 13(3) Regulamentul (UE) nr. 1151/2012:
„Statele membre iau măsuri administrative și judiciare adecvate pentru a preveni sau a opri utilizarea ilegală a denumirilor de origine protejate (DOP) și a indicațiilor geografice protejate (IGP) care sunt produse sau comercializate în acel stat membru.”
Această dispoziție a fost introdusă în cursul revizuirii din 2012 a legislației privind indicațiile geografice (IGP), ca răspuns la hotărârea CJUE în cauza Parmezan (C-132/05), în care Curtea încă nu stabilise dacă statele membre ale UE au obligația de a lua, din proprie inițiativă, măsurile necesare pentru a face față încălcărilor Indicaţiilor Geografice Protejate si Denumirilor de Origine Protejată. Astfel, în Cauza Parmezan (C-132/05), CJUE nu a fost de acord cu Comisia și a considerat că Germania nu avea nicio obligație de a acționa împotriva încălcărilor IGP Parmigiano Reggiano pe teritoriul său, în afară de obligația de a crea cadrul legal necesar.
Învățând din „greșelile” sale, Comisia a introdus art. 13(3) în timpul revizuirii ulterioare a cadrului juridic, obligând statele membre să ia măsuri administrative și judiciare corespunzătoare.
În concluziile sale în această cauză, Avocatul General a recunoscut că art. 13(3) Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 nu indică în mod expres că se aplică şi exporturilor către țări terțe. Avocatul General a identificat două interpretări posibile, la care s-a referit, respectiv, drept „cadru interpretativ al proprietății intelectuale” (cel al Comisiei) și „cadru interpretativ al liberalizării comerțului” (cel al Danemarcei). În timp ce punctul de vedere al Comisiei s-a bazat pe importanța primordială a Indicațiilor Geografice şi Denumirilor de Origine pentru comunitățile locale, Danemarca a susținut că obstacolele în calea comerțului ar trebui să fie o excepție, nu o regulă. În plus, Danemarca a susținut că recunoașterea faptului că exporturile intră sub incidența art. 13(3) contravine principiului securității juridice.
Avocatul General a recomandat Curții să aplice cadrul interpretativ al proprietății intelectuale. Printre alte argumente, este şi necesitatea de a proteja poziția concurențială a producătorilor de Indicații Geografice şi Denumiri de Origine din UE în țări terțe. După cum a susținut Avocatul General, UE nu poate reglementa piețele țărilor terțe prin propria legislație și nici nu poate împiedica vânzarea „Wisconsin Feta” în țări terțe, însă poate acționa asupra „fetei daneze”.
CJUE a aprobat în esență concluziile Avocatului General şi în hotărârea sa a constatat că art. 13(3) se referă şi la produsele destinate exportului în țări terțe. Aceasta reiese din formularea art. 13, care acoperă „orice utilizare” a unei Denumiri de Origine Protejate, inclusiv produse care nu sunt acoperite de protecţia unei IG sau DOP, dar care sunt fabricate în Uniune și sunt destinate exportului în țări terțe. Această interpretare este confirmată de obiectivele regulamentului de a asigura producătorilor o remunerație echitabilă pentru calitățile produselor lor și de a garanta respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Astfel, Danemarca nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1151/2012, prin faptul că nu a oprit utilizarea DOP Feta la export. Cu toate acestea, Curtea a considerat că Danemarca nu și-a încălcat obligația în temeiul principiului cooperării sincere, remarcând că nu au fost furnizate informații de către Comisie care să demonstreze că Danemarca a încercat să submineze negocierile UE privind indicațiile geografice.
Ţinând cont de hotărârea Curţii, statele membre ale Uniunii Europene au obligaţia de respecta protecţia oferită de Denumirile de Origine Protejată sau de Indicaţiile Geografice produselor pe care sunt aplicate pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la originea acestora.

Victorie după 22 ani pentru designerul spaniol Manolo BLAHNIK

(Portretul lui Manolo Blahnik, în 2019. Sursa foto: PAUL WETHERELL – ARHIVA TRUNK)

Înregistrarea unei mărci reprezintă doar un prim pas spre protejarea eficientă a acesteia. Pentru a se asigura că marca își îndeplinește scopul pentru care a fost înregistrată, titularul acesteia trebuie să dea dovadă de perseverență și vigilență. Acesta este și cazul celebrului designer spaniol de pantofi, Manolo Blahnik, care a avut nevoie de 22 de ani pentru a obține dreptul de a utiliza marca sa în China.
Manolo Blahnik și-a început afacerea în anul 1973 dar pantofii săi au devenit cu adevărat faimoși după apariția într-unul dintre cele mai cunoscute seriale din anii ’90 și anume “Sex and the City”. Succesul nu a venit însă doar cu părți bune pentru celebrul designer. Serialul a fost difuzat în 1999 și în China, iar un om de afaceri din industria încălțămintei, Fang Yuzhou, a profitat de “oportunitate” și a depus o cerere de înregistrare pentru marca “Manolo & Blahnik”, la Oficiul pentru Mărci din China. Marca era formată atât din numele Manolo Blahnik, cât și din transliterarea acestuia în caractere chinezești. La momentul înregistrării acestei mărci în China, Manolo Blahnik nu avea nicio marcă înregistrată pe acel teritoriu, nu făcea comerț în acea zonă și nici măcar nu își promova produsele în China.
În mai puțin de un an de la depunerea mărcii spre înregistrare de către omul de afaceri Fang Yuzhou, Manolo Blahnik a început o adevărată luptă din punct de vedere legal pentru a recupera propriul brand în China. Acesta a depus pentru început o opoziție împotriva cererii de înregistrare a mărcii “Manolo & Blahnik”, urmată de o procedură de revizuire și de două recursuri administrative, neavând câștig de cauză în niciuna dintre aceste proceduri.
Principalele sale argumente au fost reprezentate de dreptul personal la nume, de renumele mărcii MANOLO BLAHNIK și de un drept anterior dobândit în baza unei mărci neînregistrate. Faptul că Fang Yuzhou a fost cel care a depus primul cererea de înregistrare dar și lipsa unor probe suficiente care să ateste atât utilizarea mărcii înainte de 1999, cât și reputația obținută, au condus la respingerea opoziției.
Designerul spaniol nu a fost descurajat de această primă înfrângere suferită și a intentat o nouă acțiune în anulare după înregistrarea mărcii din China, care s-a finalizat tot cu un rezultat nefavorabil. De asemenea, cele două contestații ce au urmat nu au dus la soluționarea conflictului, judecătorii aplicând principiul “non bis in idem” și considerând că argumentele invocate în procedura contestației erau foarte similare cu cele prezentate în cadrul opoziției. Chiar dacă designerul a adus și noi probe în cadrul procedurii contestației, judecătorii au concluzionat că acestea nu pot fi considerate dovezi recent „descoperite”, ci doar dovezi care existau dar nu au fost prezentate anterior.
Manolo Blahnik a dorit să facă și o ultimă încercare de a-și proteja marca prin solicitarea unei proceduri de rejudecare la Curtea Supremă din China. Decizia Curții Supreme a pus capăt acestei lupte și, după mai bine de 20 de ani, designerul spaniol își poate folosi marca și în China. Principalele argumente ce au dus la schimbarea deznodământului au fost reprezentate de recunoașterea dreptului personal la nume a lui Manolo Blahnik dar și de recunoașterea impactului pe care utilizarea și promovarea mărcii pe piețele din afara Chinei l-au avut în dobândirea reputației mărcii în China. De asemenea, Curtea Supremă a anulat marca înregistrată de către omul de afaceri Fang Yuzhou, considerând că aceasta a fost făcută cu rea-credință, având în vedere popularitatea de care Manolo Blahnik se bucura în domeniul design-ului de încălțăminte.
Această victorie nu este un motiv de bucurie doar pentru cunoscutul designer spaniol, fiind un impuls și pentru alți titulari de a-și proteja mărcile și de a nu se lăsa descurajați de complexitatea unor astfel de proceduri. De asemenea, este important de menționat că înregistrarea din timp a unei mărci precum și monitorizarea acesteia, chiar și atunci când afacerea pentru care aceasta este utilizată se află în primii ani de existență, poate salva titularul de multe probleme și cheltuieli viitoare.
Deși numeroase branduri s-au luptat de-a lungul timpului pentru protejarea drepturilor lor pe piața din China, decizia favorabilă din cazul lui Manolo Blahnik dovedește faptul că percepția autorităților chineze în ceea ce privește dreptul la marcă nu mai este una atât de rigidă și nu se mai bazează doar pe principiul “primul venit, primul servit”.

(sursa foto: emprendedores.es)

Puțini oameni din lume cu vreo legătură cu industria modei și a încălțămintei nu știu cine este Manolo Blahnik. Antreprenorul spaniol, în vârstă de 79 de ani, împlinește acum 50 de ani ca antreprenor. Cinci decenii în care a reușit să cucerească Olimpul încălțămintei de lux, devenind una dintre cele mai marcante figuri din acest domeniu.
Fiu al unui spaniol și al unui ceh, cariera lui Manolo Blahnik în lumea modei a început de foarte mic, când a părăsit insula La Palma pentru a studia dreptul la Geneva. De acolo, a trecut prin Paris, New York și Londra, unde a devenit cel mai cunoscut designer de pantofi din lume.
După o călătorie profesională ca fotograf de modă, Manolo Blahnik și-a deschis primul magazin de pantofi în 1973 în cartierul Chelsea din Londra. 40 de ani mai târziu, în 2012, proiectase și fabricase deja în jur de 25.000 de perechi diferite de pantofi. Fără îndoială, o carieră excelentă, care i-a adus o mare recunoaștere, precum titlul de Comandant al Ordinului Imperiului Britanic sau National Fashion Design Award, printre altele.