Cunoscuta companie producătoare de băuturi energizante Red Bull a pierdut procesul cu Bullards, un mic producător de gin din Norwich. Lupta din punct de vedere legal dintre cele două companii a pornit de la cuvântul “bull” ce se întâlnește în denumirile ambelor firme.
Bullards a fost fondată în 1837 de Richard Bullard, producând bere și importând vin și băuturi spirtoase, înainte de a fi preluată de către fabrica națională de bere Watneys în 1963. După o pauză de câțiva ani, brandul Bullards a reapărut pe piață în anul 2015, având drept obiect principal de activitate producția de gin. Ca urmare a reinventării brandului și pentru a asigura protecția acestuia, reprezentanții companiei Bullards Spirits au dorit să înregistreze denumirea la Oficiul de Proprietate Intelectuală din Marea Britanie(UKIPO). Clasele de produse și servicii pentru care aceștia au depus marca la înregistrare cuprindeau printre altele băuturi alcoolice, băuturi non-alcoolice, băuturi energizante dar și organizarea de evenimente și servicii de furnizare de băuturi și alimente.
După depunerea cererii de înregistarare a mărcii Bullards, compania a primit o scrisoare de la reprezentanții firmei de băuturi energizante Red Bull prin care se specifica faptul că marca Bullards este similară cu marca Red Bull, ambele mărci fiind alcătuite cu termenul “bull” și astfel existând un pericol de confuzie în rândul consumatorilor. Pentru a soluționa acestă problemă, reprezentanții Red Bull au solicitat companiei Bullards Spirits să nu înregistreze denumirea pentru o serie de produse și servicii printre care se numărau: băuturi energizante, bauturi non-alcoolice și organizarea de evenimente.
Deși o bătălie din punct de vedere legal cu o companie atât de cunoscută precum Red Bull ar fi reprezentat o provocare pentru orice firmă și poate chiar un motiv de a face un pas înapoi, reprezentanții Bullards Spirits au ales să nu se lase descurajați și să mearga mai departe cu procesul de înregistrare al mărcii. Aceștia nu intenționau să producă băuturi energizante însă au considerat neîntemeiată cerința de a nu înregistra marca pentru organizarea de evenimente și de asemenea, își doreau să apară pe piață și cu băuturi tonice care să se potrivească cu ginul deja produs.
Reprezentanții companiei Red Bull au continuat cu introducerea unei opoziții la Oficiul de Proprietate Intelectuală din Marea Britanie împotriva înregistrării mărcii Bullards. Aceștia au susținut pe lângă argumentele anterior prezentate, și faptul că firma producătore de gin din Marea Britanie, dorește să profite de renumele mărcii Red Bull. Toate aceste argumente nu au fost însă suficiente pentru a le asigura victoria celor de la Red Bull, opoziția acestora fiind respinsă. În decizia Oficiului de Proprietate Intelectuală din Marea Britanie, a fost subliniat faptul că, deși mărcile au în comun termenul “bull”, marca Bullard nu poate fi considerată o extensie a brandului Red Bull. Chair dacă decizia poate fi atacată cu apel de către reprezentanții Red Bull, aceasta reprezintă un pas important pentru campania Bullards Spirits.
Red Bull nu se află însă la prima încercare de a-și intimida competiția, în anul 2013 aceștia au amenințat cu o acțiune în justiție fabrica de bere Redwell, situată tot în orașul Norwich. Conflictul s-a terminat însă rapid, reprezentanții firmei de băuturi energizante declarând la scurt timp că nu a existat nicio dispută.
(sursa foto: eveningnews24.co.uk)