Steve RONSEN sau Lady GAGA ?

Cântăreţul şi compozitorul Steve Ronsen a anunţat că o va da în judecată pe cântăreaţa americană Lady Gaga, acuzând-o că piesa “Shallow”, pentru care artista a primit Globul de Aur şi premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală, este copiată parţial dintr-o melodie compusă de către acesta. Este vorba despre piesa intitulată “Almost”, pe care cântăreţul a făcut-o publică pe SoundCloud în anul 2012(click pentru a asculta piesa).

Lady Gaga neagă orice acuzaţie şi este pregătită să combată acuzaţiile care i se aduc, împreună cu cei trei compozitori cu care a colaborat la compunerea piesei. Avocatul artistei susţine că Steve Ronsen încearcă doar să valorifice succesul piesei “Shallow” şi să o defăimeze pe Lady Gaga. Muzicologii angajaţi de către Lady Gaga susţin că nu există nicio asemănare între melodii şi că progresia de acorduri a ambelor piese există de mult timp, chiar de dinaintea creării melodiei “Almost” de către Ronsen.

Cu toate acestea, Steve Ronsen susţine că deţine o serie de probe de la muzicologi care atestă că piesele sunt similare şi au aceeaşi evoluţie muzicală, fiind încurajat de alte situaţii similare în care vedetele au fost acuzate de plagiat şi au fost nevoite să plătească sume mari de bani drept despăgubiri. Un exemplu, ar fi Kate Perry, acuzată de plagiat în cazul piesei Dark Horse, copiată după o piesă rap denumită “Joyful Noise”, sau piesa “Bllured Lines” cântată de către Pharell Williams şi Robin Thicke, copiată după melodia “Got to give it up” a lui Marvin Gaye.

(sursa foto: digitalmusicnews.com)

Brandurile de cafea Vittoria și Lavazza în dispută pentru cuvântul „ORO”

Pe rolul Curţii Federale din Australia este în desfăşurare procesul dintre compania italiană producătoare de cafea Lavazza şi concurenta sa australiană, Vittoria, cu privire la cuvântul italian “oro”.

Cantarella Bross Pty Ltd, compania australiană care produce cafeaua Vittoria, susţine că cei de la Lavazza folosesc cuvântul “oro”, fără acordul lor. Cantarella a înregistrat ca marcă pe teritoriul Australiei termenul “oro” pentru a proteja produse din cafea, obţinând protecţia din anul 2000. Compania australiană doreşte să stopeze comercializarea cafelei Lavazza Oro pe continentul său şi acuză societatea italiană că foloseşte fără drept termenul “oro” pe cinci pachete de cafea Lavazza, încă din anul 2016.

Reprezentanţii Cantarella susţin, că în urma utilizării de către Lavazza a termenului “oro”, compania australiană a suferit pierderi mari în vânzări, afectându-i chiar şi reputaţia. Reprezentanţii Lavazza nu au dat curs cererilor de încetare a folosirii termenului “oro”, trimise de către avocaţii australieni, susţinând că în cadrul comerţului, termenul “oro” (aur) este în mod evident frecvent utilizat ca descriptiv și nu poate exista un monopol asupra acestuia.

Dacă instanţa australiană va reţine cererea companiei Cantarella, atunci Lavazza va fi nevoită să înceteze folosirea denumirii “oro” în Australia şi să nu mai comercializeze cafeaua Lavazza Oro.

(sursa foto: WTR)