În ultimii ani, Oficiul European de Proprietate Intelectuală (EUIPO) precum și multe Oficii din statele membre ale UE au adoptat o abordare din ce în ce mai strictă în ceea ce priveşte examinarea mărcilor, fiind refuzat un număr mare de mărci din cauza lipsei caracterului distinctiv. Una dintre principalele cerinţe referitoare la protecţia unei mărci este distinctivitatea. Cu alte cuvinte, semnul ales trebuie să fie original, să permită publicului relevant să distingă mărcile înregistrate şi să le perceapă ca aparţinând unei anumite entități. Un semn nu este considerat distinctiv atunci când este descriptiv în ceea ce privește cantitatea, calitatea, caracteristicile, scopul, natura sau dimensiunea bunurilor sau serviciilor pentru care se doreşte protecţia. Principalul scop al interzicerii folosirii termenilor descriptivi ca marcă este de a împiedica întreprinderile(societățile) să obțină un monopol pe aceşti termeni pur descriptivi, deoarece s-ar ajunge la situaţia absurdă în care nimeni nu ar mai putea folosi cuvinte uzuale din cauza faptului că acestea sunt înregistrate. Mărcile verbale descriptive sau lipsite de distinctivitate pot fi totuşi înregistrate dacă sunt combinate cu alte elemente care conferă caracter distinctiv întregului semn (adică un compozit al unui element verbal și al unui element figurativ, cum ar fi un logo). În acest fel, cerința distinctivităţii ar putea fi ușor îndeplinită prin adăugarea unui element grafic la denumirea descriptivă. Cu toate acestea, simpla adăugare a unui element grafic nu garantează faptul că marca va depăşi lipsa caracterului descriptiv. Elementul grafic ales trebuie să aducă un plus de originalitate mărcii, astfel încât să nu mai fie comună, uzuală. Spre exemplu, o imagine a unei portocale însoţită de cuvântul “portocală” nu va face marca distinctivă pentru fructe, ci o va face și mai descriptivă, însă dacă aceasta ar fi însoţită de o formă geometrică complexă ce nu este asociată cu vreun fruct, atunci ar dobândi distinctivitate şi totodată originalitate. În plus faţa de cele menţionate, este important ca înainte de înregistrare să se efectueze o verificare a mărcilor deja existente, pentru a evita orice conflict cu titularii drepturilor anterioare care se pot opune înregistrării în cazul în care semnalează asemănări cu marca lor.
În anul 2015, Reţeaua Europeană pentru Mărci şi Desene (TMDN) a publicat un set de reguli, denumit Programul de Convergenţă 3, ce reprezintă cadrul de bază în ceea ce priveşte practica înregistrării mărcilor figurative combinate cu unul sau mai multe cuvinte descriptive. Acest program a fost adoptat de către Oficiul European de Proprietate Intelectuală (EUIPO) şi de către birourile naţionale ale statelor din Uniunea Europeană şi are ca scop sporirea certitudinii juridice, a transparenţei şi a previzibilităţii înregistrării unei mărci în statele membre ale UE.
Programul de Convergenţă 3 expune în mod specific mai multe elemente figurative și verbale care, adăugate doar semnelor descriptive, nu îndeplinesc pragul de distinctivitate. Astfel, pentru a preîntâmpina refuzul înregistrării mărcii, specialiştii recomandă evitarea următoarelor situaţii:
- folosirea unei etichete standard;
- simpla adăugare a unei singure culori;
- adăugarea de semne de punctuație sau alte simboluri utilizate în comerț;
- aranjarea elementelor vertical, cu capul în jos;
- utilizarea unor forme geometrice simple precum puncte, linii și cercuri;
- elementul figurativ să aibă legătură directă cu bunurile și/sau serviciile;
- elementele figurative alese să fie utilizate în mod obișnuit în comerț pentru bunurile și/sau serviciile solicitate.
Dacă sunt respectate aceste reguli obiective minimale, marca va trece cu succes proba examinării, iar procesul înregistrării va continua şi se va finaliza cu eliberarea certificatului de înregistrare.